Dicasterul pentru Doctrina Credinței a publicat o Notă (
Gestis verbisque) pe tema validității sacramentelor, reamintind faptul că schimbarea formei în timpul liturghiei în care se administrează un sacrament, sau chiar schimbarea materiei acestuia, este întotdeauna un act grav ilicit care poate duce la statutul de invaliditate, cu prejudicii pentru credincioși.
Într-adevăr, în timp ce în alte domenii ale acțiunii pastorale a Bisericii „există un larg spațiu pentru creativitate”, nu poate fi cazul în domeniul celebrării sacramentelor, pentru care nimic nu trebuie transformat sau lăsat la libera inventivitate.
Nota provine din „înmulțirea situațiilor în care a trebuit să se constate invaliditatea sacramentelor celebrate”, cu modificări care „au dus apoi la necesitatea de a căuta persoanele implicate pentru a repeta ritul Botezului sau al Mirului”.
Pentru o mai bună înțelegere, trebuie amintit că, în administrarea unui sacrament, „materia” este dată de elementul material (apă, pâine, vin, ulei) al sacramentului care se celebrează, alteori de gestul semnificativ care se realizează (semnul crucii, impunerea mâinilor, scufundarea, infuzia, consimțământul, ungerea).
În ceea ce privește „forma” sacramentului, aceasta „este constituită de cuvânt, care conferă un sens transcendent materiei”, în special de formulele pronunțate de preot în timpul administrării sacramentelor, care nu pot fi schimbate.
Pe scurt, Nota îndeamnă să fie respectate cu fidelitate regulile, fără „a adăuga, elimina sau schimba ceva” la ceea ce se citește în cărțile liturgice.
C. L.
Sursa foto: Vatican News