Secțiunea Migranți și Refugiați a Dicasteriului pentru Dezvoltarea Umană Integrală din Vatican a invitat Dieceză de Chișinău să participe la consultarea „Către un «noi» din ce în ce mai mare”, care are loc astăzi, 15 iunie 2021. Din partea diecezei noastre participă Mons. Cesare Lodeserto.
„Către un «noi» din ce în ce mai mare” este tema aleasă de Papa Francisc pentru Ziua Mondială a Migranțului și Refugiatului din acest an. Secțiunea Migranți și Refugiați a decis să investigheze această problemă, în speranța că anul viitor va fi publicat un nou document care se referă la orientările privind îngrijirea pastorală a migrației interculturale.
La solicitarea Papei Francisc, Secțiunea publică în fiecare an un document pe tema migrației: în 2018 „Douăzeci de puncte de acțiune pastorală”, în 2019 „Orientări pastorale privind traficul de persoane”, în 2020 „Linii directoare pastorale privind migranții interni”, în 2021 „Linii directoare pastorale privind migranții din cauza climei”.
Participanții la întâlnire, care a avut loc și online, au trebuit să răspundă la câteva întrebări despre situația din țara lor și angajamentul Bisericii Catolice.
Din dialogul comun a reieșit că unele tendințe din lumea de astăzi ne împiedică să ne recunoaștem ca frați și surori. Bolile sociale care afectează lumea provin din prioritatea individului și a interesului personal, mai degrabă decât din preocuparea pentru întreaga omenire. Prin dialog și cu o inimă deschisă lumii, a sosit timpul să creăm prietenie socială și fraternitate, fraternitate universală. Pentru creștini, sursa demnității umane și a prieteniei sociale se găsește în evanghelia lui Isus Cristos, iar aceasta ne inspiră acțiunile și angajamentul. Această fraternitate are și o mamă, pe nume Maria. Biserica Catolică este chemată să creeze o nouă abordare a relațiilor umane. Punctul de plecare constă în recunoașterea faptului că suntem „cu toții frați”, cu toții frații și surori.
C. L.