„Este timpul speranței!” Cu aceste cuvinte i s-a adresat comunității catolice din Moldova episcopul de Chișinău, PS Anton Coșa, îndemnându-i la rugăciune și caritate față de miile de refugiați care sosesc din țară vecină.

„Să fie o caritate chibzuită și atentă – a spus episcopul de Chișinău – care să știe să asculte suferința și să o transforme în rugăciune, să fie aproape de cei care suferă în acest moment și lasă totul în căutare de refugiu și mângâiere, pe care le putem da în numele Dumnezeului iubirii și al Evangheliei carității”.

Comunitatea catolică se angajează să primească refugiați prin intermediul fundațiilor „Caritas Moldova”, „Casa Providenței”, „Ioan Paul II”, „Optima fide” și „Regina Pacis”. Până și parohiile sunt disponibile și mereu gata să primească refugiați și mai ales pe cei care cer ajutor direct, văzând o biserică deschisă, așa cum a fost cazul Catedralei „Providența Divină” din Chișinău.

„Caritas Moldova” a lansat o rețea de colaborare cu parohiile și intervine acolo unde este nevoie. Fundațiile „Casa Providenței” și „Ioan Paul II” au spații echipate pentru cazarea refugiaților, la fel ca și fundația „Optima fide”. Fundația „Regina Pacis” și-a pus la dispoziție structurile imobile și și-a extins distribuția de mese calde la cantina „Papa Francisc”. De asemenea, a organizat o rețea de familii care se ocupă cu generozitate de primirea și asigurarea cu totul necesar.

În timpul liturghiilor duminicale, parohii au făcut apel credincioși, întrebând câți sunt disponibili pentru a primi refugiați ucraineni în casele lor.

Datele oficiale vorbesc despre nu mai puțin de 40 de mii de intrări în aproape trei zile, dar sunt așteptate multe altele. În primirea refugiaților sunt implicate și România, Polonia și Slovacia. Majoritatea acestora sunt femei și copii, pentru că bărbații până la 60 de ani sunt înrolați în cadrul forțelor armate.

C. L.