Se întâmpla la 6 ianuarie 2000, când păstorul nostru, Preasfințitul Anton Coșa, în măreața Bazilică „Sfântul Petru” din Roma, a fost consacrat episcop de sfântul Ioan Paul al II-lea. Așa cum prevede ritul consacrării unui episcop, în timpul celebrării, deasupra capului celui ales pentru a participa la preoția deplină a lui Cristos, doi diaconi țin deschisă cartea Evangheliilor, ca semn al preeminenței cuvântului lui Dumnezeu în viața sa. Atunci, deasupra capului Preasfințitului Anton Coșa, această carte a fost ținută și de diaconul Benone Ambăruș (cel fără barbă), originar din Parohia „Sfântul Luca”, Somușca, județul Bacău, România.
Între timp, la 29 iunie 2000, acest părinte diacon a fost hirotonit preot, după ce și-a făcut studiile în Cetatea Eternă, la Pontificio Seminario Romano Maggiore și la Universitatea Laterană din același oraș. După o scurtă perioadă de activitate pastorală în calitate de vicar în Parohia Mărgineni (România), și-a continuat studiile la Universitatea Gregoriană din Roma, obținând licența în teologie dogmatică. Până în anul 2007, a fost colaborator în Parohia „Sfântul Frumențiu” din orașul papilor, iar la 21 septembrie 2007 a fost încardinat în Dieceza de Roma, fiind numit vicar în aceeași parohie. După alți doi ani în care a fost vicar în Parohia „Sfânta Fecioară Maria, Pricina Bucuriei Noastre” din Torre Gaia (Roma), a fost numit paroh al Parohiei „Sfinții Elisabeta și Zaharia” din Valle Muricana (Roma). Tocmai această parohie a fost prima dintre comunitățile Diecezei de Roma vizitate de Papa Francisc, la 26 mai 2013, fiind primit cu mare bucurie de enoriași și de Pr. Benone. La 1 septembrie 2018, Pr. Benone a fost numit director al Asociației Caritas Roma, calitate în care a știut să fie tot mai aproape de cei săraci și marginalizați, nu doar înțelegând, ci și punând în practică preferința Papei Francisc pentru cei mai mici.
La 20 martie anul curent, Papa Francisc l-a numit pe Pr. Benone Ambăruș episcop auxiliar de Roma, urmând să fie consacrat în sărbătoarea Sfântului Iosif Muncitorul, sâmbătă, 1 mai 2021, în Bazilica „Sfântul Ioan din Lateran”.
Amintindu-și de propria sa consacrare și de, pe atunci, diaconul Benone ținând cartea Evangheliilor și mergând alături la stângă sa după celebrare, Preasfințitul Anton Coșa îi urează, cu inima plină de bucurie și recunoștință, cele mai sincere urări de bine, încredințându-l de rugăciunea sa proprie și a întregului popor al lui Dumnezeu din Dieceza de Chișinău.
Pr. dr. Petru Ciobanu