„Mulțumim, Mons. Anton Coșa!”
Acestea au fost sentimentele exprimate de grupul celor peste treizeci de diplomați din Chișinău care au participat la întâlnirea cu Papa Francisc de la Iași. Disponibilitatea Preasfințitului Anton și implicarea sa personală au permis prezența semnificativă la eveniment a corpului diplomatic din Republica Moldova și poziționarea în cadrul organizării adunării într-o atmosferă de mare respect.
De asemenea, trebuie evidențiată și prezența în acea zi a primului ministru moldovean și a doi miniștri. La eveniment au participat, împreună cu familiile lor, ambasadorii Poloniei, Republicii Cehe, Republicii Belarus, Austriei, Lituaniei, Ungariei, Marii Britanii, Georgiei, precum și UNICEF și alte organizații internaționale.
La sfârșitul întâlnirii și după plecarea Papei Francisc, a existat un moment de fraternitate și schimb de reflecție între episcop și diplomați, împărtășind faptul că a fost un moment de mare importanță și că participarea grupului din Republica Moldova s-a făcut simțită.
Gratitudinea diplomaților față de Preasfințitul Anton a fost sinceră, recunoscând angajamentul său constant de a acorda atenție rolului lor, în special diplomaților din țările cu majoritate catolică.
De asemenea, trebuie de menționat că Papa Francisc în discursul din Iași nu a ezitat să amintească despre prezența a numeroși pelerini și oaspeți de dincolo de Prut.
Acest eveniment a consolidat, fără îndoială, relațiile deja existente dintre Biserica Catolică din Republica Moldova și diferitele misiuni diplomatice.