Pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina a existat un contact între Papa Francisc și patriarhul rus Chiril. Cardinalul Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creștinilor, și mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, șeful departamentului de relații externe al patriarhiei, au participat, de asemenea, la întâlnire. 
 
Discuția s-a axat pe „războiul din Ucraina și pe rolul creștinilor și al păstorilor lor de a face tot ce este posibil pentru ca pacea să prevaleze”. De altfel, Papa Francisc „i-a mulțumit patriarhului pentru această întâlnire, motivată de dorința de a indica, în calitate de păstori ai poporului lor, un drum spre pace, de a se ruga pentru darul păcii, pentru ca focul să înceteze”, se spune într-un comunicat de presă al Vaticanului.
 
Comunicatul a relatat că „ambii au subliniat importanța excepțională a procesului de negociere în curs de desfășurare”, deoarece, după cum a spus papa, „poporul este cel care plătește nota de plată pentru război, soldații ruși și oamenii care sunt bombardați și mor”. În calitate de păstori, a continuat Papa Francisc, avem datoria de a fi aproape și de a-i ajuta pe toți cei care suferă din cauza războiului”.
 
În nota Vaticanului se scrie că „Bisericile sunt chemate să contribuie la consolidarea păcii și a dreptății”, Papa Francisc însă a concluzionat: „Războaiele sunt întotdeauna nedrepte. Pentru că poporul lui Dumnezeu este cel care plătește. Inimile noastre nu pot decât să plângă în fața copiilor, a femeilor ucise, a tuturor victimelor războiului. Războiul nu este niciodată o soluție. Spiritul care ne unește ne cere ca păstori să ajutăm popoarele care suferă din cauza războiului”.
 
În declarația patriarhatului rus se arată că „părțile au subliniat importanța excepțională a procesului de negociere în curs, exprimându-și speranța că se va ajunge la o pace dreaptă cât mai curând posibil”.

C. L.