În spiritul Duminicii Divinei Îndurări, sărbătoare iniţiată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, a fost celebrat la Cupcini hramul comunităţii. Prezidată de Preasfinţitul Anton alături de preoţii din Decanatul de Bălţi, Sf. Liturghie de hram a fost o manifestare de milostivire divină, şi o mulţumire ferventă din partea credincioşilor prezenţi (atât cei din Cupcini cât şi pelerini din parohiile învecinate), pentru darul canonizării iubitului papă Wojtila.

 

În predica sa, pr. Krzystof Plonka, paroh de Ungheni, a subliniat că Milostivirea lui Dumnezeu nu este ca aceea a oamenilor, ea este cel mai mare atribut al lui Dumnezeu şi este manifestată în Isus care este Milostivirea Întrupată şi Răstignită. Mai mult, Milostivirea este în realitate nucleul central al mesajului evanghelic, este însuşi numele lui D-zeu, chipul cu care s-a revelat în Vechiul Testament şi pe deplin în Isus Cristos, a specificat părintele Plonka, inspirându-se din Jurnalul Sf. Faustina Kowalska.

 

La sfârşitul Sf. Liturghii, Preasfinţitul Anton a mulţumit preoţilor şi surorilor care păstoresc în această comunitate de credinţă, încurajându-i pe toţi credincioşii prezenţi să devină martori ai Milostivirii lui Dumnezeu în lumea de astăzi.