Mons. Cesare Lodeserto: „Doar sper că săracii îi vor vorbi bunului Dumnezeu despre noi”.

Ce înseamnă 20 de ani de prezență în Republica Moldova a Fundației „Regina Pacis”?

În istoria Bisericii, 20 de ani sunt o firimitură a eternității, aproape o adiere ușoară, dacă vrem să folosim o imagine biblică, ce marchează trecerea lui Dumnezeu pe pământul moldav. Chiar dacă cu umilință, trebuie spus că s-a făcut ceva, grație bunului Dumnezeu, datorită înțelegerii dintre păstorii Bisericilor din Lecce și Chișinău și celor care ne-au ajutat în mod concret.

Ce opere au fost realizate?

Nu este necesar de făcut o listă a operelor sau de dat cifre care să uimească. Operele sunt sub ochii tuturor și sunt semnul iubirii lui Dumnezeu față de această țară, care s-a slujit de oameni, prin nimic extraordinari, dar îndrăgostiți de săraci. Însă aceștia din urmă sunt adevăratul dar al lui Dumnezeu și doar sper că săracii îi vor vorbi despre noi bunului Dumnezeu. Trebuie, de asemenea, spus că operele au fost posibile datorită angajamentului moldovenilor care au crezut în această misiune și, în primul rând, a lui Ilie Zabica, directorul fundației, care, timp de douăzeci de ani, își dedică viața pe această cale, și alături de el întreaga familie Zabica. O fidelitate egală cu o operă!

Care este valoarea a ceea ce s-a realizat?

Am fi putut face mai mult și chiar mai bine, poate vom cere iertare lui Dumnezeu pentru acest lucru, dar ceea ce am avut curajul să facem a fost făcut și, mai ales, pentru a primi și a frânge pâinea carității. I-am ales pe cei mai mici, pentru că în ei am văzut prezența minunată a lui Dumnezeu, de la vârstnici la copii, de la deținuți la migranți, de la femei exploatate la familii sărace, chiar dacă la sfârșitul fiecărei zile obositoare și intense, mi-am dat mereu seama că adevăratul sărac sunt doar eu. Când îi slujești pe săraci, descoperi că ești adevăratul sărac.

Cui ar trebui să i se mulțumească?

Întotdeauna trebuie să mulțumim. De la Mons. Cosmo Francesco Ruppi, care m-a trimis, până la Mons. Anton Coșa, care m-a primit. Două figuri diferite, dar plasate de bunul Dumnezeu pentru a fi punctele de referință ale unuia dintre proiectele sale. Trebuie să-i mulțumesc Mons. Michele Seccia, care de la sosirea sa la Lecce a dat un impuls misiunii, dăruindu-ni-l pe minunatul confrate Pr. Massimiliano Mazzotta, astăzi slujitor al celor mici din Chișinău. Mulțumesc părintelui Mario De Stefano, care s-a alăturat Asociației „Mission Moldova”. Mulțumesc confratilor mei preoți din Lecce și Chișinău. Mulțumesc tuturor celor care au lucrat și încă lucrează în cadrul fundației. Mulțumesc binefăcătorilor, de la mari la mici, de la organizații internaționale la cei care au pus în cutia văduvei. Mulțumesc celor care au decis să urmeze alte căi, pentru că ne-au oferit întotdeauna ceva. Mulțumim celor care se roagă pentru noi în fiecare zi, pentru că Rozariul zilnic de după-amiază a devenit o altă operă extraordinară a Fundației „Regina Pacis”. Mulțumesc multor prieteni italieni de la Lecce la Mantua, de la Verona și Rimini, de la Palermo la Bergamo, de la Padua la Trento. Mulțumesc familiei mele, mereu alături de mine. Mulțumesc și celor care m-au făcut să experimentez suferința, care, în pofida durității și a gustului ei nedrept, am transformat-o întotdeauna în forță, deoarece zorii învierii sunt întotdeauna precedați de cruce.

Care va fi viitorul? Italia este întotdeauna în inimă?

Bunul Dumnezeu l-a scris și încercăm să-l citim. Cu siguranță operele trebuie să se adapteze vremurilor, ele se pot schimba sau transforma, dar întotdeauna și numai în serviciul persoanei, pentru că este singurul obiectiv: să slujească omului pe care bunul Dumnezeu îl pune înaintea noastră. Trebuie să citim semnele timpurilor și să primim și mesajul Bisericii. În prezent sunt primul colaborator al episcopului Anton Coșa, așa că există o viziune a Bisericii pe care trebuie să o respect și să o înțeleg. În plus, nu pot uita de unde vin și de unde am plecat, deoarece originile fac parte din istoria fiecărui om, important este să acceptăm, ceea ce ne cere bunul Dumnezeu. Apoi este nevoie de credință. Da, doar de credință!