Pentru a treia oară în ultimii 6 ani dr. Othmar Kolar, coordonator şi manager de proiecte al diviziei Pro Europa din cadrul organizaţiei Missio, s-a aflat într-o vizită de monitorizare şi evaluare a oportunităţilor de implantare a unor noi proiecte de asistenţă în Dieceza de Chişinău. Vizita s-a desfăşurat în perioada 30 iulie – 1 august şi a cuprins parohiile Chişinău şi Casa Providenţei, Bălţi, Stârcea şi Glodeni, Orhei, Tiraspol şi Creţoaia.
Organizaţia Missio reprezintă eforturile Bisericii Catolice din Austria, mai precis ale Conferinţei Episcopale Austriece în realizarea obiectivelor prevăzute în Statutul Operelor Misionare Pontificale în lume: Răspândirea credinţei, Caritate în favoarea copiilor, Lucrarea Sf. Apostol Petru şi Activităţile misionare conjugate ale clerului catolic. De adăugat că Mons Leo-M. Maasburg este Directorul Naţional al Operelor Misionare Pontificale din Austria.
În cadrul Missio, divizia Pro Europa înfiinţată în anul 2002, are ca prioritate asistenţa Bisericilor Catolice din Estul Europei, susţinând aproape 200 de proiecte pe an în Dieceze Romano-Catolice şi Greco-Catolice din România, Ungaria, Slovacia, Serbia, Bosnia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Ucraina (în special Galiţia şi Bucovina de Nord) şi din 2005, Dieceza de Chişinău. În marea sa majoritate, spectrul proiectelor susţinute de Missio Pro Europa este social-pastoral, mai exact aspecte care ţin de consolidarea infrastructurii instituţiilor Bisericii.
În Moldova (Dieceza de Chişinău) Missio Pro Europa a devenit un partener activ al Bisericii locale începând cu anul 2005, dezvoltând pe parcursul celor 7 ani câte 4 proiecte pe an, responsabilul Missio Pro Europa precizând totodată că asistenţa acordată Bisericii Catolice din Moldova este importantă, pentru că prezenţa Bisericii în societatea moldavă este importantă; „Moldova nu este săracă atât din punct de vedere material, cât spiritual” a adăugat Kolar.