Pentru orice om dornic să cunoască frumusețile arhitecturale moștenite din trecut, un popas obligatoriu este orașul Dresda, cu tot ceea ce a reușit să recupereze și să conserve în urma marilor distrugeri cauzate de Al Doilea Război Mondial și de regimului comunist.
Pentru noi, credincioșii catolici din Republica Moldova, de Dresda ne leagă mai mult faptul că, mai bine de zece ani, diecezele noastre s-au înfrățit și asta, în primul rând, datorită apropierii umane și spirituale dintre păstorii celor două realități ecleziastice. De mai bine de doi ani, Dieceza de Dresda-Meißen a primit un nou păstor, în persoana episcopului Heiner Koch, fost episcop auxiliar de Köln. Pentru a reînnoda frumoasa și fructuoasa colaborare dintre cele două dieceze, episcopul de Chișinău, PS Anton Coșa, în perioada 14-17 mai, a efectuat o vizită în Dieceza de Dresda-Meißen, unde s-a întâlnit cu actualul episcop al acestei Biserici și i-a prezentat situația actuală a Bisericii Catolice din Republica Moldova. Pe parcursul întrevederii, cei doi păstori au făcut un schimb de idei și de situații specifice propriilor dieceze și și-au propus să continue colaborarea dintre cele două Biserici locale, spre binele și creșterea spirituală a credincioșilor proprii. Cu multă amabilitate, episcopul de Dresda-Meißen a acceptat invitația de a vizita Dieceza de Chișinău și de a vedea cu proprii ochi cum trăiesc și cum se roagă creștinii din Republica Moldova.
Cu ocazia acestei vizite, păstorul nostru s-a întâlnit și cu episcopul emerit de Dresda, PS Joachim Reinelt, împreună cu care au participat la Mariapolis pentru fosta RDG, organizat în incinta Centrului Mișcării Focolarilor din Zwochau. La Liturghia duminicală, prezidată de episcopul nostru, credincioșii prezenți au putut să audă mărturia sa, mulți dintre ei manifestându-și dorința să cunoască mai bine viața catolicilor din Moldova și să intre în contact cu dânșii.
La încheierea vizitei sale în Germania, episcopul a făcut un popas de câteva ore în orașul Halle, pentru a o vizita pe fosta lui secretară, Nina Chiperi, astăzi Brass.
A consemnat Pr. Petru Ciobanu