Cea de-a doua sesiune a Sinodului Episcopilor se va desfășura la Roma între 2 și 27 octombrie 2024, așa cum a stabilit Papa Francisc, iar între timp Secretariatul general al Sinodului continuă pregătirile pentru redactarea următorului document de lucru.
În toate diecezele și mai ales în parohii, este în curs de desfășurare o nouă consultare, care trebuie să se încheie la 15 aprilie, iar sinteza acestei etape va fi transmisă Secretariatului general al Sinodului cel târziu la 15 mai.
În același timp, Papa Francisc a creat grupuri de studiu între dicasterele relevante ale Curiei Romane și Secretariatul general al Sinodului, pentru a aprofunda unele dintre temele care au apărut în timpul sesiunii din octombrie anul trecut.
Papa a dispus ca „dicasterele Curiei Romane să colaboreze, potrivit competențelor specifice respective, cu activitatea Secretariatului general al Sinodului, constituind grupuri de studiu pentru a iniția, printr-o metodă sinodală, aprofundarea unora dintre temele apărute” în prima sesiune a Sinodului Episcopilor.
Pe scurt, Papa a precizat că unele dintre temele cele mai semnificative care au reieșit din ascultarea Bisericilor locale necesită un timp consistent de aprofundare teologică, canonică și pastorală, potrivit unei metode sinodale, care să implice experți de pe toate continentele și din dicasterele Curiei Romane, în funcție de competențele lor. În acest moment se decide ce grupuri de studiu vor fi constituite și pe ce teme.
Aceasta se referă în special la următoarele subiecte: actualizarea anumitor norme canonice, formarea ministranților, relațiile dintre episcopi și ordinele religioase și cercetarea teologică și pastorală asupra diaconatului.
Papa Francisc a numit șase noi consultanți în Secretariatul general al Sinodului, pe lângă cei zece actuali.
C. L.