Atunci când vorbim de Maria cea plină de har, nu putem să nu vorbim și despre ea, ca despre Mama speranței. Credința că ea îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu a fost o credință îmbibată de speranța că Dumnezeu este fidel. Printre multele virtuți care o împodobesc pe Maria, speranța este aceea care o face mai frumoasă, luminoasă, care atrage pe mulți fii ai ei.

 

Biserica ne îndeamnă ca în această lună să fim oaspeții constanți ai Mariei, ca în jurul ei să primim din darurile spirituale pe care este gata să le ofere. La ultimul conciliu – al II-lea din Vatican –, Biserica afirmă că fericita Fecioară „strălucește pe pământ în fruntea poporului lui Dumnezeu ca semn de speranță sigură și mângâietoare, până în ziua când va veni Domnul”(cf. LG 68).

 

speranța, este, deci o virtute ce izvorăște, se naște din Dumnezeu, iar cel care are speranță îl are pe Dumnezeu.

 

Este una dintre virtuțile pe care Maria, ca Mamă a speranței, vrea să o dăruiască la atâția fii copleșiți de tristețe, frică, depresii și deznădejde.

 

Unul din fii ei devotați, care a trăit cu adevărat prezența Mariei și a primit de la ea putere și speranță în munca lui pastorală – cred că ați intuit, pentru că mâine sărbătorim 100 de ani de la nașterea lui, fiind vorba de sfântul Ioan Paul al II-lea –, a promulgat un Liturghier cu formule liturgice proprii unor titluri mariane. Aceste titluri nu au fost confecționate pentru a mai rândui o celebrare, ci au fost culese din tot evantaiul de rugăciuni ale creștinilor și ne vorbesc despre faptul că toate aceste titluri au izvorât, insuflate și de Cartea Sfântă, din diferitele trăiri ale prezenței Mariei în viața fiilor ei.

 

Din nenumărate titluri, iată doar câteva:

 

– „Speranța noastră” – o numește foarte des Biserica în rugăciunile sale;

– „Mama speranței noastre – în imnurile liturgice;

– Biserica se bucură de Nașterea Fecioarei Maria care „a fost speranța și aurora mântuirii pentru lumea întreagă”;

– „Bucură-te Speranța noastră”;

– „ca speranță a mântuiri”;

– în unele Biserici particulare se celebrează memoria liturgică a fericitei Fecioare Maria, Mama speranței

 

În liturghia „Fecioara Maria, Mama sfintei speranțe”, Maria este cinstită:

 

– pentru că a alimentat în mod continuu virtutea speranței în viața sa pământească;

– „așteptând în speranță, l-a născut în credință pe Fiul omului, anunțat de profeți”;

– pentru că, primită în ceruri, a devenit „speranța celor care cred”.

 

Un preot voind să încurajeze o bolnavă pe patul de spital, i-a spus: „Speranța moare ultima”. Dar bătrâna, o devotată carne și oase Mariei, a replicat scurt: „Nu, părinte. Speranța nu moare niciodată!”

 

Să sperăm ca Maria și cu Maria!

 

Pr. Ștefan Socaciu