Papa Francisc a ales un motto deosebit de semnificativ pentru cea de-a VIII-a ediție a Zilei Mondială a Săracilor din acest an, dedicat rugăciunii, la începutul Anului Jubiliar 2025: „Rugăciunea celor săraci se înalță până la Dumnezeu” (cf. Sir 21,5).
În fiecare an, Ziua mondială a săracilor devine tot mai înrădăcinată în inimile creștinilor din întreaga lume prin numeroase inițiative, rod al carității creatoare care animă și trezește angajamentul credinței.
Papa Francisc a cerut ca Ziua mondială a săracilor să fie pregătită și celebrată cu dedicație, astfel încât să fie din nou un moment puternic în care să ne întoarcem privirea tot mai mult spre cei săraci, să le ascultăm vocea și să le fim aproape.
Îndemnul Papei este ca, pe măsură ce ne îndreptăm spre Anul Jubiliar 2025, atenția noastră față de cei mai nevoiași să ne facă pe toți „pelerini ai speranței” acolo unde săracii suferă din cauza condiției lor, și să aprindem astfel peste tot flacăra carității, aceeași flacără pe care Isus a aprins-o în inimile noastre prin iubirea sa.
Parohii din dieceza noastră au fost chemați să organizeze în comunitățile lor și împreună cu credincioșii, momente de fraternitate pentru cei săraci, cu gesturi concrete și cu rugăciune.
Episcopul Anton Coșa se va întâlni duminică, 17 noiembrie 2024. cu un grup de persoane sărace care se vor aduna în Parohia „Providența Divină”. Aceștia vor primi un prânz pregătit în colaborare cu voluntarii Caritas-ului parohial, ai Clubului „Karol” și ai Fundației „Regina Pacis”. Întâlnirea va fi îmbogățită de Surorile Maicii Tereza de Calcutta, Surorile Euharistice și Surorile Guanelliene.
„Dieceza de Chișinău”, a comentat PS Anton Coșa, „și-a însușit mesajul Papei Francisc și s-a angajat întotdeauna, împreună cu parohiile și organizațiile sociale, în slujirea celor săraci, de la cei de pe străzi, la bătrânii singuratici în casele lor, la bolnavi și refugiații din Ucraina. Săracii se află în inima acestei Biserici locale, care nu dispune de multe resurse, dar care, prin toate felurile și formele, crede în misiunea carității”.
C. L.