„În timp ce mâncau, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, le-a dat-o şi le-a spus: "Luaţi, acesta este trupul meu!" Apoi, luând potirul şi mulţumind, l-a dat lor şi au băut din el toţi. Şi le-a spus: "Acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi”.
Isus simte că se apropie ceasul pătimirii și vrea să trăiască ultimele momente alături de cei mai apropiați prieteni ai săi. Ni se întâmplă și nouă: când viața ne face să ne dăm seama că ne apropiem de sfârșitul drumului nostru, apare o nevoie profundă de a împărtăși timpul rămas cu cei pe care îi iubim.
Este foarte frumos că Isus, pentru a ne spune simbolic sensul misiunii sale pe pământ, alege semnele pâinii și vinului. Care sunt și semnele vieții de zi cu zi și, într-adevăr, nu ține discursuri teologice, ci folosește pâinea și vinul.
Acea pâine și acel vin pe care le împarte cu discipolii săi la ultimul său Paște este o sinteză a întregii Biblii. Sunt mana, sunt laptele și mierea pământului făgăduit, sunt ultima pâine pe care văduva o dăruiește profetului Ilie, sunt vinul lui Noe, primul viticultor, vinul dat de Abigail lui David. Biblia relatează multe istorii despre pâine și vin.
Solemnitatea Trupului și Sângelui Domnului amintește, de asemenea, de marele dar al Euharistiei, pâinea care continuă să ne hrănească. Dar și sărbătoarea pâinii și sărbătoarea vinului sunt prețuite. La Cana, Isus nu a înmulțit pâinea, ci a transformat apa în vin. Dar vinul înseamnă și sărbătoare, iar în viață sărbătoarea este poate la fel de esențială ca și pâinea, pentru că oamenii suferă din lipsă de pâine, dar și din lipsă de sărbătoare.
Și astfel, chiar și în cel mai solemn moment al ultimului Paște al lui Isus sunt pâinea și vinul, pentru a ne aminti că în momentele dificile ale vieții trebuie să existe loc pentru sărbătoare, care vorbește despre credință și speranță.
Creștinismul va trăi atât timp cât vom ști să sărbătorim cu pâine și vin, atât timp cât vom vorbi despre lucrurile din ceruri cu cuvintele de pe pământ.
C. L.
