„În sfârșit pot vizita comunitățile din Transnistria”. Cu aceste cuvinte, care dezvăluie bucuria păstorului care vrea să-și vadă turma, episcopul a primit înștiințarea autorităților de peste Nistru, care au decis că în perioada Paștelui ortodox ar putea intra pe teritoriul regiunii transnistrene fără restricții.
Astfel, duminică, 2 mai, PS Anton Coșa a vizitat Parohia de Râbnița, care spera deja la prezența sa cu ocazia solemnității Sfântului Iosif, protectorul comunității. Episcopul a prezidat sfânta Liturghie, întâmpinat de paroh, Pr. Tadeusz Magierowski SCJ, care a sărbătorit recent 30 de ani de preoție.
Predica episcopului a fost un cuvânt de speranță pentru o comunitate care a fost lovită și ea de pandemie și încă suferă. Cuvântul de învățătură al episcopului a fost un îndemn la unitate, folosind exemplul mlădiței unite cu vița din Evanghelia din această duminică.
La sfârșitul liturghiei și după ce a salutat cu afecțiune comunitatea, episcopul și-a continuat călătoria pe teritoriul Transnistriei, vizitând comunitățile parohiale din Rașcov, Camenca și Slobozia-Rașcov, întâmpinat de cei doi parohi, Pr. Marcin Januś și Pr. Ruslan Pogrebnîi, și de credincioși, fericiți să-și revadă păstorul.
„A trecut prea mult timp - a declarat PS Anton Coșa - de la ultima mea prezență în aceste comunități și sper ca în duminicile următoare să vizitez și parohiile din Tiraspol și Bender. Am simțit satisfacția și bucuria credincioșilor și nici eu nu mi-am putut ascunde o emoție profundă. Pandemia a creat distanțe, care în unele momente au fost și o cauză a suferinței. Ne-am rugat împreună, pentru ca această perioadă să treacă și viața comunităților să poată fi readusă la normal cât mai curând”.
„Era important - a continuat episcopul – să-i întâlnesc și pe parohi, să îi ascult și să-i încurajez, după o lungă perioadă de izolare și disconfort din cauza imposibilității de a ne putea întâlni. Consider această vizită un mesaj de speranță și, mai presus de toate, o doleanță, astfel încât să putem continua cu seninătate calea eclezială”.
C. L.
Link galerie foto