Ca și în cele două duminici precedente, Liturgia cuvântului din această duminică prezintă și un pasaj din Evanghelie, luat din acel de-al 13-lea capitol al Evangheliei după Matei, în care găsim parabola comorii (Mt 13.44) și cea a mărgăritarului (Mt 13.45-46) .

 

Experiența celui care găsește comoara sau mărgăritarul și vinde totul pentru acestea este experiența celui care aude cuvântul lui Dumnezeu care îi spune: „Eşti preţios în ochii mei, vrednic de cinste și eu pe tine te iubesc” (Is 43,4). Această iubire este secretul bucuriei vieții creștine, această iubire este binele prețios care trebuie păzit și protejat, aceasta este dragostea Domnului și pentru Domnul, care poate reînnoi viața atunci când este ispitită de oboseală, insensibilitate și indiferență. Noi, cei care în rugăciune spunem Domnului: „Tu ești Domnul meu, nu este bine pentru mine în afara ta” și „Tu ești singurul meu bun” (Ps 16,2) și din nou „În tine, Dumnezeule, inima mea se bucură și sufletul meu tresaltă de bucurie”(Ps 16,9), trebuie să cercetăm dacă Cristos trăiește cu adevărat în noi (cf. 2Cor 13,5). Dacă Cristos trăiește în noi, și noi trăim în Cristos, și atunci ne putem bucura cu o bucurie nespusă în drumul spre împărăția cerească. În fiecare zi trebuie redescoperită valoarea darului primit prin lupta împotriva ispitei banalului și a păcatului.

 

Discursul în parabole se încheie cu o întrebare adresată de Isus discipolilor săi despre înțelegerea „tuturor acestor lucruri”. Răspunsul afirmativ al ucenicilor îi asimilează cu sămânța semănată pe pământ bun: de fapt, ei sunt cei care ascultă cuvântul și-l înțeleg (cf. Mt 13,23).

 

C. L.