Venerând-o pe preasfânta Fecioară Maria prin intermediul Rozariului, îi aducem laudă ca Mamei Domnului nostru Isus Cristos, însă, în același timp, nu trebuie să uităm că ea este și Mama noastră, Maica Bisericii. în Evanghelia după Ioan, citim despre faptul că, fiind înălțat pe cruce, Isus, văzând-o pe Mama sa și pe discipolul pe care-l iubea, i-a spus ei: „Femeie, iată-l pe fiul tău!”. Apoi i s-a adresat discipolului spunându-i: „Iat-o pe mama ta!”. Și, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el (cf. In 19,26-27). Prin aceste cuvintele ale sale, Isus îi încredințează pe toți discipolii săi maternității Mariei, fapt care are loc în acel moment, în care credința discipolilor este supusă dificultăților și încercărilor. Acum, fiecare dintre noi putem să o numim pe ea Mama noastră. În această maternitate, Maria, cu disponibilitate, îi primește pe toți, fără vreo excepție.

 

Datorită acestui fapt, viața noastră este legată de Maria, datorită acestui fapt, fiecare dintre noi, în mod spiritual, trebuie să găsească loc în inima sa și în sufletul său pentru Isus, pentru nașterea sa, așa cum a făcut și Mama noastră. Tocmai datorită credinței și iubirii Mariei, Fiul lui Dumnezeu a fost zămislit nu doar în sânul ei, ci și în inimă și în suflet. Prin al ei „Fie mie după cuvântul tău”, Maria, în toate aspectele ființei sale, l-a primit pe Isus.

 

Astăzi, maternitatea Mariei reprezintă pentru noi icoana unei vieți spirituale și apostolice, care trebuie să dea naștere prezenței lui Isus în toate inimile umane: prin intermediul predicării evangheliei, prin intermediul celebrării sacramentelor, prin intermediul vieții noastre de zi cu zi trăite conform poruncilor dumnezeiești. Pentru că, chiar dacă „Biserica – adică noi, cei care credem în Cristos – peregrinează în timp, ea înaintează reluând drumul străbătut de Fecioara Maria” (Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Redemptoris Mater, 2).

 

Astăzi, o, Marie, te rugăm ca exemplul tău de smerenie și deschidere față de voința lui Dumnezeu să ajute credința noastră ca să fie o predicare bucuroasă a evangheliei, care nu cunoaște nicio limită.

 

Pr. Stanislav Obreja