În relatarea evanghelistului Luca despre botezul lui Isus, oamenii care așteaptă pun o întrebare: „Nu cumva Ioan Botezătorul este Cristosul?”. Botezatorul le place oamenilor, este un om serios, exigent, care știe să reproșeze. Dar el răspunde: „Eu vă botez cu apă, însă vine unul mai puternic decât mine. El vă va boteza în Duhul Sfânt şi cu foc”.

Dumnezeu nu cere ceva, ci dăruiește cel mai frumos lucru, motivul bucuriei lui: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată plăcerea”. Înțelegem atunci că „Dumnezeu este Tatăl nostru”. A ne îndoi de paternitatea sa este tragedia umanității, iar a-l descoperi în Cristos este calea noastră de ieșire din autodistrugere și este temelia iubirii.

Această revelație, precizează Luca, are loc în timp ce Isus este în rugăciune, iar Tatăl îi vorbește direct, spunându-i că este un Fiu iubit și o sursă de bucurie.

A ști că suntem copii pentru Tatăl Ceresc și a percepe iubirea Lui este conținutul existențial al botezului și darul rugăciunii. Aceasta este ceea ce trebuie să știm cu adevărat despre noi înșine și despre aproapele nostru și cu acest sentiment se poate încheia singurătatea și se poate dizolva orice frică.

Cu toții avem nevoie ca Tatăl ceresc să ne trimită Duhul Său, care planează peste noi ca peste apele creației, pentru a ne face să recunoaștem afecțiunea Lui și să conștientizăm valoarea vieții noastre și importanța existenței celor din jurul nostru.

C. L.