„Arătaţi-mi moneda tributului! Iar ei i-au adus un dinar. El le-a zis: «Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?» I-au zis: «Ale Cezarului». Atunci le-a zis: «Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!»” (Mt 22,15-21).

   

Fragmentul din Evanghelia de astăzi îl arată pe Isus care, la prima vedere, se ciocnește în discuția cu fariseii de o banală problemă fiscală. În realitate, impozitele nu avea nicio importanță în acest caz! Mai degrabă, este pusă o întrebare mult mai radicală: cui aparținem? Îi aparținem lui Dumnezeu, răspunde Isus! El este cel care ne-a dat tot ceea ce suntem și avem.

 

Propunerea lui Isus este cuprinsă în această expresie: „Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!” Un răspuns provocat de o întrebare care urmărea să-l pună pe Isus în dificultate: „Este permis sau nu a da tribut Cezarului?”

 

Dar Isus nu răspunde direct la întrebare, ci, în schimb, profită de ocazie pentru a propune o învățătură. Răspunsul său („Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!”) indică un echilibru pe care viața noastră trebuie să se bazeze. Nu este nevoie de separări nejustificate și instrumentale între slujirea lui Dumnezeu și angajamentul social.

 

„Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?”, întreabă Isus. Referirea la inscripție spune că este corect să ne simțim pe deplin cetățeni ai statului; dar este la fel de important să respectăm o altă inscripție, care este imaginea lui Dumnezeu întipărită în inimile noastre.

 

O imagine care cere să fie transpusă în gesturi și alegeri concrete.

 

C. L.