„După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galiléea, predicând evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: «S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!»” (Mc 1,12-15)

Isus merge în pustiu după botezul său, fiind Duhul, spune Marcu, cel care îl călăuzește, iar Duhul îl conduce către acest loc pustiu și al ispitei, pentru că Isus trebuie să urmeze o cale precisă.

Pustiul este un element fundamental al vieții creștine. Înaintea oricărui legământ adevărat cu Dumnezeu, așa cum se vede din Lectura I, există o perioadă a pustiirii, cum este potopul, în timpul căruia domină moartea. Potopul în sine nu prezintă niciun interes, însă citind Vechiul Testament în lumina lui Cristos, înțelegem că există o indicație importantă: calea purificării este un preludiu al noilor legăminte cu Dumnezeu.

A te lăsa purificat este o urgență subestimată de o anumită mentalitate, dar necesară pentru a merge spre libertate, frumusețe și bucurie. Este nevoie de pregătire și purificare pentru tot ceea ce este important. Evident, purificarea nu este o cale triumfală: este vorba să ne despuiem de tot ceea ce ne ține departe de viața deplină. Vai de noi dacă credem că putem fi fideli în lucrurile mari cu armele și bagajul unei vieți mediocre.

Dumnezeu ne oferă adesea, prin tulburări și dificultăți, posibilitatea de a ne lăsa redimensionați,  smeriți și convertiți spre iubire. Acestea sunt ocazii care pot fi acceptate sau respinse, dar sunt haruri prețioase care nu trebuie irosite. Postul Mare ne oferă acest lucru sub aspect liturgic și în comuniune cu întregul popor al lui Dumnezeu.

Numai după perioada petrecută în pustiu Isus poate în sfârșit spune: „S-a împlinit timpul”.

Convertirea nu este automată, ea necesită adeziune liberă, deci nu este o instanță morală să devii mai bun și să faci penitență, ci să te întorci în sine însăși și să-ți redescoperi frumusețea.

Trebuie să redescoperim adevăratul țel și să-l îmbrățișăm pe Domnul; să ne amintim în cele din urmă pentru ce ne-am născut și să renunțăm la tot ce este inutil; să profităm de lucrurile frumoase pe care ni le oferă Dumnezeu și să le lăsăm la o parte pe cele netrebuincioase; să revenim la viața de copii ai lui Dumnezeu; să ne dăm seama de valoarea noastră.

C. L.