Astăzi, 8 februarie, a avut loc ședința Comisiei pentru pastorație socială, prezidată de Mons. Cesare Lodeserto, la care s-au reunit organizațiile sociale prezente în Dieceza noastră: fundațiile „Caritas”, „Casa Providenței”, „Ioan Paul II”, „Optima fide”, „Regina Pacis”. „AmaDeus” și „Don Bosco”. În cadrul întâlnirii, au fost prezentate câteva aspecte ale programului pastoral al Diecezei, care au fost deja comunicate preoților în cadrul adunării prezbiterale din noiembrie anul trecut, referitor la angajamentul lucrătorilor și valoarea persoanei în furnizarea de servicii. Ulterior, au fost stabilite unele elemente administrative și de gestionare a personalului, precum și necesitatea acordării unei atenții sporite îngrijirii și respectului pentru minorii asistați. Partea finală a întâlnirii a fost dedicată împărtășirii diverselor activități, dar și a dificultăților și necesităților fiecărei organizații.
Mihail Țurcanu