A avut loc convocarea Comisiei pentru Pastorație Socială, la care au participat toate organizațiile bisericești care activează în sectorul caritabil din cadrul Bisericii locale din Republica Moldova. Comisia, condusă de Mons. Cesare Lodeserto, a abordat două probleme foarte importante. În primul rând, crearea unei structuri permanente de colaborare între toate organizațiile bisericești, capabile să dialogheze atât cu parohiile, cât și cu diferitele instituții ale statului. Al doilea subiect a fost cel al voluntariatului, și a fost împărtășită ideea creării unui singur organ al Bisericii, care va coordona toți voluntarii din dieceză. La întâlnire a participat și Pr. Massimiliano Mazzotta, numit recent de Preasfințitul Anton responsabil pentru voluntariat. Comisia a însărcinat două grupuri de lucru să formuleze căile de realizare a acestor obiective, oferindu-se ca dată pentru prezentarea propunerilor, primele zile ale lunii septembrie. În plus, a fost împărtășită ideea pastorală prezentată de Preasfințitul Anton cu ocazia ultimului consiliu pastoral, de a crea ateliere de formare pentru angajații organizațiilor.