Luni, 27 iunie 2016, a avut loc, la sediul Curiei diecezane, ședința Consiliului Pastoral. Ședința a fost moderată de episcopul de Chișinău, Preasfințitul Anton Coșa și i-a reunit pe aproape toți preoții și persoanele consacrate care activează în Dieceza de Chișinău. Cuvântul-cheie al întâlnirii a fost „dialog”, Preasfințitul dorind să dea acestei întâlniri un caracter mai fratern, favorizat și de așezarea în cerc a celor prezenți, având în centru Sfânta Scriptură. Discuțiile s-au referit la programul pastoral diecezan și parohial, la elaborarea și realizarea lui, la implicarea persoanelor consacrate la punerea în practică a celor prevăzute de planul pastoral, la disponibilitatea lor de a se implica și mai mult, acolo unde posibil, în munca pastorală la nivel diecezan și parohial. În partea a doua a întâlnirii au fost propuse unele idei pentru viitorul program pastoral diecezan, fiind stabilit și calendarul evenimentelor diecezane pentru anul 2017.
Pr. Petru Ciobanu