Episcopul Anton Coșa a binecuvântat căsătoria Elenei Ajder, economul diecezan, și a lui Edward Lucaci, directorul Fundației „Caritas Moldova”. Celebrarea a avut loc în Catedrala „Providența Divină” din Chișinău, în prezența membrilor familiei, prietenilor, colaboratorilor, persoanelor consacrate și preoților care au putut fi prezenți.
Soții au fost întâmpinați la altar de parohul Catedralei, Pr. Mihai Balan, care i-a pregătit pentru cununie, dar episcopul Anton Coșa a fost cel care a prezidat celebrarea și a ținut predica, ce a urmat cuvântului lui Dumnezeu.
Cuvântul de învățătură al episcopului au fost un puternic îndemn la unitatea familiei: „Iubirea este cea care din voi doi face un singur trup (cf. Mc 10,8), o singură inimă și un singur suflet (Fap 4,32), o unică familie, o stâncă neclintită în fața intemperiilor vieții, o candelă menită să lumineze lumea în care trăim. Marele artist Michelangelo spunea că „iubire este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului pentru ca el să urce până la el”, și în acest sens, în drumul vostru spre cer, și voi sunteți chemați să mergeți mereu împreună în iubire, deoarece, pentru a zbura, este nevoie de două aripi: aripa sufletului tău, Elena, și aripa sufletului tău, Edward. Împreună în iubire, pentru că „iubirea nu caută ale sale” (1Cor 13,5). Și aici pline de învățăminte sunt cuvintele lui Antoine de Saint Exupery: „A iubi nu înseamnă a ne privi unul pe celălalt, ci a privi amândoi în aceeași direcție”, adică spre Isus!”
Inspirându-se din lecturi, episcopul a amintit și despre darul bucuriei conjugale: „Ne-a spus-o și sfântul Paul în Imnul iubirii pe care l-am ascultat împreună în Lectura a II-a, imn care poate fi considerat și de voi un program de viață, pentru ca, fiind călăuziți de el, să vă reînnoiți zi de zi acest angajament de iubire pe care-l luați astăzi în fața lui Dumnezeu, pentru că „iubirea nu încetează niciodată” (1Cor 13,8)”
La sfârșitul liturghiei, Elena și Edward i-au salutat pe toți cei prezenți într-un moment de mare bucurie. Dieceza de Chișinău este recunoscătoare pentru darul slujirii noilor soți și pentru mărturia lor ca familie creștină.
C. L.