Preasfințitul Anton Coșa a prezidat Liturghia Crismei în Catedrala „Providența Divină” din Chișinău, cu prezența majorității preoților din dieceză și a unor persoane consacrate.
În această zi, inima vieții preoțești a diecezei, episcopul, a făcut două gesturi importante, unice în tot anul liturgic: a adresat tuturor preoților, care îndeplinesc slujirea pastorală în Dieceza de Chișinău, invitația de a-și reînnoi promisiunile de la hirotonirea preoțească și a binecuvântat sfintele uleiuri, adică sfânta crismă, uleiul bolnavilor și uleiul catecumenilor, pe care parohii le-au dus la sfârșitul liturghiei în parohiile lor.
Celebrarea avut loc respectând regulile de prevenire a contagieriii și a fost cu siguranță un eveniment foarte important, trăit cu o participare sinceră, chiar dacă a existat absența justificată a unor preoți, la fel din cauza pandemiei.
În timpul predicii, episcopul li s-a adresat preoților cu mare afecțiune, reamintindu-le de vocația la care au fost chemați și necesitatea ca aceștia să își trăiască în mod responsabil slujirea, dând comunităților mărturia vieții autentice preoțești: „Înainte de toate, cred că Domnul vrea să ne ajute să ne redescoperim vocația și misiunea noastră de preoți, chemați să celebreze, să vestească și să dea mărturie despre misterul lui Cristos în evenimentele ce se succed zi de zi, așa cum sunt și zilele pe care le trăim”.
„Dragi confrați preoți, misiunea lui Cristos este și misiunea noastră. Mereu aceeași. Chiar și în acest timp marcat de neîncredere și frică, durere și suferință, atât fizică cât și sufletească. Misiunea la care ne cheamă Domnul este clară: să fim prezenți printre oameni pentru a-i mângâia și consola, celebrând și mărturisind misterul lui Cristos”, a adăugat episcopul.
Amintind de particularitățile perioadei pe care trăim, PS Anton Coșa a adresat o întrebare: „În această perspectivă, fenomenul coronavirus, în ciuda dramatismului situațiilor produse, are ceva să ne spună. Ce anume?”.
Continuând predica, episcopul a indicat patru aspecte care caracterizează această perioadă: „Am ajuns să redescoperim condiția umană în realitatea ei, adică în propria sa fragilitate... Experiențele delicate ce reies din această perioadă ne ajută să ne punem viața în ordine, făcându-ne să distingem ceea ce este esențial de ceea ce este superfluu... Drama coronavirusului a trezit în noi acea dorință copleșitoare pentru comunitate, și mă refer în primul la rând la cea bisericească.... Această perioadă de pandemie ne-a făcut să redescoperim în mod autentic și profund experiența rugăciunii, care este un element constitutiv al vieții oricărui creștin, cu atât mai mult al vieții noastre ca preoți”.
La sfârșitul liturghiei, vicarul general Mons. Cesare Lodeserto i-a adresat PS Anton Coșa un cuvânt de recunoștință pentru darul slujirii sale episcopale în Biserica Catolică din Moldova.
C. L.
Link galerie foto