Episcopul de Chișinău, PS Anton Coșa, a prezidat sfânta Liturghie din Duminica Floriilor,  în Catedrala „Providența Divină” din Chișinău, alături de Pr. Mihai Balan și Pr. dr. Petru Ciobanu.
 
Numărul credincioșilor a făcut posibilă celebrarea liturghiei în interior, cu respectarea tuturor normelor sanitare, asupra cărora păstorul Bisericii Catolice din Republica Moldova a insistat mereu, pentru binele comunității și mai presus de toate al credincioșilor mai în vârstă.
 
În predica sa, episcopul a reamintit despre importanța solemnității acestei duminici, care deschide Săptămâna Sfântă și care trebuie trăită de toți credincioșii cu un mare spirit de credință, deoarece, în ciuda momentului dificil pe care îl trăim, inima fiecărui creștin trebuie să fii deschisă pentru speranță, pentru că acesta este mesajul învierii lui Isus.
 
Corul bisericesc, sub conducerea drei Eva Paian, a însoțit liturghia în toate momentele sale.
 
Cu această liturghie solemnă, Catedrala „Providența Divină” a anunțat începutul Săptămânii Sfinte, așa cum a spus la sfârșitul liturghiei și PS Anton Coșa, care va prezida toate liturghiile din această săptămâniă, de la Liturghia Crismei de joi dimineață și Triduum-ul Pascal, până la Vigilia Pascală și liturghia din Duminica Învierii.
 
Episcopul i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să trăiască săptămâna aceasta, cea mai importantă a anului liturgic, cu un mare spirit de credință și să mediteze cu atenție asupra misterului morții și a învierii lui Isus, care este marele dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru mântuirea omenirii.

C. L.