Prin celebrarea solemnă a Duminicii Floriilor, episcopul de Chișinău a deschis celebrările Săptămânii Sfinte, care va fi urmată de Liturghia Crismei, Triduum-ul Pascal și marea sărbătoare a Învierii lui Isus.
În pofida dificultăților cauzate de ploaia persistentă, care a împiedicat tradiționala binecuvântare a florilor în fața Catedralei, dar și mica procesiune, liturghia s-a desfășurat în biserică, în prezența Pr. Mihai Balan, a celor doi diaconi permanenți și a unei prezențe numeroase de credincioși. Au fost prezente și persoane consacrate.
În cadrul predicii, episcopul a amintit despre valoarea Duminicii Floriilor, care se află la începutul Săptămânii Sfinte: „Începem astăzi Săptămâna Sfânta, drumul care ne va conduce la bucuria Paștelui. Dar până atunci, suntem chemați ca, asemenea preasfintei Fecioare Maria, să-l însoțim, pe Cristos pe drumul său până la Calvar și în înmormântarea sa, drum pe care, cu inima și cu mintea, deja am început să pășim prin lectura Patimii Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei”.
De asemenea, episcopul Anton Coșa a amintit despre semnificația intrării lui Isus în Ierusalim, evenimentul central al liturghiei celebrate: „Intrarea lui Isus în Ierusalim, pe care o comemorăm astăzi. Ierusalimul ceresc ne este destinat și nouă, iar ca să ne petrecem în el veșnicia, ca să fim înălțați până la el, este nevoie să ducem o viață evlavioasă. Pentru asta, la fel ca și Slujitorului suferind din Lectura întâi de astăzi, ne vine în ajutor Domnul Dumnezeu (cf. Is 50,7) și ne arată drumul pe care trebuie să-l urmăm. Dar pe acest drum se înaintează nu oricum, ci cu umilință, asemenea lui Isus, despre care sfântul Paul ne-a spus astăzi în Lectura a doua”.
„Să privim, așadar, la Isus cel umil, încrezător și statornic, și să deprindem de la el aceste virtuți, ca astfel să ni se împlinească și nouă dorul după Ierusalimul ceresc”.
Ramurile de salcie, pe care toți credincioșii le-au ridicat în momentul binecuvântării, amintind de bucuria celor care l-au întâmpinat pe Isus la intrarea în Ierusalim, au fost semnul pe care credincioșii înșiși l-au dus în casele lor, pentru a deveni simbolul trecerii lui Isus, care aduce pace și seninătate, și în familiile lor.
C. L.
Link galerie foto