„Este întotdeauna plăcut să fii împreună cu copiii și tinerii”.
 
Acesta a fost primul comentariu al PS Anton Coșa, după ce a petrecut timp alături de copiii și tinerii din Parohia „Providența Divină”, adunați pentru Oratoriul de toamnă. 
 
Episcopul s-a așezat la masă cu toți cei prezenți, inclusiv maicile care se dedică îngrijirii copiilor, cu părintele Gabriel și câțiva voluntari de la clubul „Karol”.
 
„M-am jucat cu ei. Sunt gesturi simple de prietenie. Am vrut să le transmit un mesaj care le-ar putea fi de ajutor”.
 
Ziua a început cu o adorație în fața lui Isus în Euharistie. Câteva minute pentru a da sens zilei. Apoi pentru a se juca, a împărtăși lucrul de echipă, a viziona desene animate, precum și prânzul pregătit de Cantina „Papa Francisc” a Fundației „Regina Pacis”.
 
În urmă cu câteva zile au fost finalizate și lucrările de renovare a clubului „Karol”, care a fost dotat cu mobilier nou, precum și cu sistem de încălzire și tot ceea ce mai este necesar pentru a fi funcțional pentru toate celelalte întâlniri parohiale. Această renovare a spațiilor este importantă și deoarece peste câteva zile acolo își va începe activitatea Caritas-ul parohial. 
 
Oratoriul de toamnă a fost organizat cu ocazia vacanței școlare și a reunit 25 de tineri și copii, bucuroși să fie împreună și să poată trăi momente de educație. Episcopul a amintit: „Educația face parte din planul pastoral al diecezei, cu crearea unor locuri comune pentru a crește împreună după principiile unei școli creștine”.
 
Oratoriul va continua pentru câteva zile, iar apoi va fi urmat de alte inițiative parohiale.

C. L.