La invitația confraților săi din România, PS Anton Coșa a participat la reuniunea Conferinței Episcopale Române, în calitate de invitat permanent, care a avut loc la Oradea (România), în perioada 19-21 septembrie.
 
Întâlnirea, prezidată de Mons. Aurel Percă, arhiepiscop-mitropolit de București, a avut loc în incinta seminarului teologic greco-catolic.
 
Tema principală a întâlnirii a fost „Drumul Sinodal”, al cărei raport național fusese deja trimis Secretariatului General al Sinodului în luna august, subliniind centralitatea vieții liturgice, formarea și angajamentul laicilor, deschiderea spre viitor și spre societate, dorința de a continua dialogul ecumenic și nevoia de a merge tot mai mult împreună.
 
De asemenea, în cadrul reuniunii s-a discutat despre posibila instituire a unei Zile a Martirilor din România, despre posibilitatea organizării unor cursuri interdiocezane pentru preoți, în formare permanentă și administrativă, precum și despre exerciții spirituale.
 
Au mai fost ascultați Pr.Tamás Paszternák, responsabil pentru formarea diaconilor permanenți în dieceza de Vác, Ungaria, și Pr. Eugen Blaj, director al Operelor Pontificale Misionare din România și Republica Moldova.
 
PS Anton Coșa a menționat: „îi mulțumesc bunului Dumnezeu că pot împărtăși mereu momente de adevărată fraternitate alături de confrații mei episcopi din România, alături de care simt o singură inimă și un singur suflet”.

C. L.