Și în acest an a fost respectată tradiția colindelor de Crăciun, și în după-amiaza zilei de vineri, 25 decembrie, copiii de la Centrul de plasament al Fundației „Regina Pacis” au fost primiți la reședința episcopală.
A fost o întâlnire cu colinde și felicitări, pentru a le oferi apoi copiilor dulciuri, mereu mult așteptate.
Unul din copii i-a transmis episcopului, din numele tuturor, urările unui Crăciun care să-i vadă pe toți uniți cu adevărat și mai presus de toate să vadă încheiată pandemia, care afectează viața tuturor. La rândul său, Mons. Anton Coșa le-a transmis copiilor un mesaj de încredere și speranță, astfel încât, în ciuda dificultăților, să existe multă bucurie în inimile lor.
Spre deosebire de anii precedenți, întâlnirea a avut loc în aer liber, în fața presepiului amenajat la intrarea în Catedrala „Providența Divină”.
Acest moment, dacă într-o anumită privință i-a intrigat pe copii, i-a dat episcopului posibilitatea de a le vorbi despre Nașterea Domnului, pornind de la experiența reală a familiei din Nazaret, care era familia lui Isus. Copiii l-au ascultat cu interes, și i-au mulțumit pentru cuvintele de învățătură și pentru daruri.
La întâlnire au participat, de asemenea, Pr. Massimiliano Mazzotta și angajații Centrului de plasament al Fundației „Regina Pacis”.
C. L.