În ziua de 8 decembrie 2014, zi în care Biserica universală comemorează privilegiul unic pe care-l are sfânta Fecioară, acela a fi neprihănit zămislită, păstorul Diecezei de Chișinău, PS Anton Coșa, în spiritul fraternității dintre Biserica de Chișinău și Biserica de Iași, a participat, la Iași, la două evenimente importante pentru Biserica Catolică de dincolo de Prut, și anume, la hirotonirea a 13 diaconi și la al 15-lea aniversar episcopal al PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași.

Liturghia de hirotonire a început la ora 11.00. Prezența episcopului de Chișinău la această hirotonire a fost motivată și de faptul că doi dintre ei diaconi – pr. diacon Gabriel Hălănduț și pr. diacon Eusebiu Tulbure – și-au desfășurat anul pastoral în Dieceza de Chișinău, de care au rămas atașați și despre care păstrează amintiri frumoase. Alături de PS Anton, la Liturghia de hirotonire au mai participat din partea Episcopiei de Chișinău Mons. dr. Benone Farcaș, vicar general și paroh de „Providența Divină”, Pr. Ștefan Socaciu, paroh de „Sf. Alois Scosoppi”, Pr. Petru Ciobanu, vicar parohial în parohia „Providența Divină” și un grup de credincioși.

Seara, începând cu ora 18.00, în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași, în care dimineață a fost conferit diaconatul, PS Aurel Percă a celebrat o sfântă Liturghie de mulțumire pentru cei 15 ani de episcopat. Cuvântul de învățătură a fost ținut de PS Anton Coșa, vorbind despre cei cincisprezece ani de episcopat, subliniind misiunea importantă care i-a fost încredințată și prezentând-o pe Maria ca model de credință și ascultare. Totodată, episcopul de Chișinău i-a transmit PS Aurel Percă felicitările și urările de bine din partea preoților și a credincioșilor din dieceza pe care el o păstorește.