Sâmbătă, 7 septembrie, în incinta Palatului Naţional „Nicolae Sulac” a avut loc un eveniment festiv dedicat împlinirii a 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei ortodoxe de Chişinău, eveniment care l-a care a participat, alături de mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, Vladimir, Preafericitul Kiril, patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii. La eveniment a participat şi conducerea de vârf a ţării în persoana preşedintelui Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, primul ministru, Iurie Leancă, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman şi alte oficialităţi. Printre invitaţii la manifestare a fost şi episcopul de Chişinău, PS Anton Coşa, care a fost însoţit de Mons. Cesare Lodeserto, preşedintele Fundaţiei „Regina Pacis”, Pr. Vasili Cohanovschi şi seminaristul Petru Ciobanu. În cuvântul de salut adresat credincioşilor ortodocşi din Moldova, patriarhul Kiril a accentuat importanţa credinţei pentru omul contemporan, ispitit de oportunităţile oferite de înţelegerea greşită a libertăţii şi că renunţarea la valorile spirituale duce la dezbinarea şi degradarea poporului moldovenesc. A urmat apoi un concert dedicat celor 200 de ani ai Eparhiei ortodoxe de Chişinău, înfiinţată în anul 1813 şi avându-l ca prim mitropolit pe Gavriil Bănulescu-Bodoni. În cadrul concertului au răsunat compoziţii de Antonio Vivaldi, Eugen Doga, Piotr Ciaicovski etc. Duminică, 8 septembrie, începând cu ora 9.00, în faţa catedralei mitropolitane „Naşterea Domnului” din Chişinău, patriarhul Kiril a celebrat o Sfântă Liturghie, la care a fost invitat şi păstorul Diecezei Romano-Catolice de Chişinău, PS Anton Coşa, care a răspuns cu bucurie invitaţiei ca semn al relaţiilor de prietenie existente între Dieceza de Chişinău şi Mitropolia Moldovei.