În perioada 17-24 august, la Rașcov au fost organizate exerciții spirituale după metoda ignațiană cu direcțiune spirituală individuală. La ele au participat 17 credincioși, printre care și persoane consacrate din Republica Moldova, Ucraina și Transnistria, și laici din Bălți și Chișinău. Exercițiile spirituale au fost ținute de Pr. Stasis Kazenas SJ și Sr. Linda Ceple, ambii din Lituania. În direcțiunea spirituală, o mână de ajutor au dat și surorile din Congregația lui Isus Euharisticul, Sr. Ana Maria și Sr. Mihaela. Din partea sa, gazda, Pr. Ruslan Pogrebnîi, a creat condițiile necesare pentru organizarea acestor întâlniri spirituale.

Biserica veche, cu icoana Milostivirii divine, și peisajul încântător i-au predispus pe participanți spre meditație și rugăciune; deosebit de frumoase și irepetabile au fost apusurile de soare. Toate ne ajutau să simțit prezența lui Dumnezeu și să ne apropiem mai mult de dânsul. Natura din Rașcov, abundența de pietre și clădirile vechi ne aminteau de Țara Sfântă. În pofida vremii calde, participanții s-au simțit bine, rezistând până la sfârșit și revenind cu noi forțe spirituale acasă.

Un moment de har deosebit a fost când, la încheierea exercițiilor spirituale, persoanele consacrate care au participat la aceste exerciții și-au reînnoit promisiunile călugărești, exprimându-și prin aceasta dorința și disponibilitatea de a-l urma pe Isus în continuare.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste exerciții spirituale, pentru harurile primite prin ele, precum și tuturor celor care s-au implicat în organizarea lor.

Sr. Mihaela Margoșina