Predicator:Pr. Vladislav Zavalniuc
Ce sunt „exerciţiile spirituale”? – Un timp de trăire mai intensă a credinţei, un timp de rugăciune mai arzătoare, un timp de convertire. Un timp propice pentru a primi Cuvântul lui Dumnezeu în sufletul nostru. Un timp al mântuirii pentru că în aceste zile creştinul stă sub ploaia îmbelşugată a harurilor, a rugăciunilor stăruitoare şi a învăţăturii creştine.
De ce trebuie să participăm la exerciţiile spirituale? a) Pentru că suntem datori faţă de Dumnezeu, care ne invită mereu prin cuvintele Fiului său: "Veniţi la mine toţi...". Exerciţiile spirituale sunt unul din roadele cele mai preţioase ale pătimirii lui Isus şi de aceea avem datoria de a sorbi din izvoarele mântuirii. b) Pentru că suntem datori faţă de noi înşine, care suntem păcătoşii. Avem nevoie de exerciţii spirituale pentru a renunţa la păcatele noastre şi a căuta calea adevărului, a iubirii şi a păcii sufleteşti, adică calea sfinţeniei.
Cum putem profita de exerciţiile spirituale? Să participăm la Sfintele Liturghii şi să ascultăm cu atenţie predicile, să chemăm şi pe alţii, să le povestim celor care nu le-au ascultat, să ne notăm undeva gândurile şi hotărârile care ne-au atins la inimă; să ne rugăm mai mult, să ne rugăm mai mult împreună cu ceilalţi membri ai familiei; să ne corectăm greşelile zilnice, să ne spovedim şi să ne împărtăşim.
Pentru a obţine indulgenţa plenară acordată cu ocazia exerciţiilor spirituale parohiale creştinul trebuie: sa participe în fiecare zi la o Sfântă Liturghie cu predică, să se spovedească odată în aceste zile, să se împărtăşească în fiecare zi, să primească binecuvântarea finală împărţite de predicator şi să rostească în fiecare zi o rugăciune după intenţia Sfântului Părinte Papa.
* Toate predicile vor fi ţinute de pr. Zavalniuc care în timpul liber va asculta şi spovezile dumneavoastră.
Programul Exerciţiilor Spirituale
Joi, 31 martie
8.00 - Sf. Liturghie cu predică; după Liturghie, conferinţă.
16.00 – Întâlnire cu „Înnoirea în Duhul Sfânt”, „Kolping” şi „Rozariul Viu.”
18.00 – Sf. Liturghie cu predică; după Liturghie, conferinţă.
Vineri, 1 aprilie
8.00 - Sf. Liturghie cu predică; după Liturghie, întâlnire cu „Legiunea Mariei.”
16.00 – Întâlnire cu voluntarii parohiei, focolarinii şi „Întâlniri matrimoniale.”
17.15 – Calea Crucii.
18.00 – Sf. Liturghie cu predică; după Liturghie, conferinţă.
Sâmbătă, 2 aprilie
9.00 - Sf. Liturghie cu predică. (Liturghie în memoria Papei Ioan Paul II). După Liturghie întâlnire cu „Copiii Mariei” şi „Haghioterapia.”
11.30 – Sf. Liturghie - Legiunea Mariei.
16.00 – Întâlnire cu tineretul şi „Acţiunea Catolică.”
18.00 – Sf. Liturghie cu predică; după Liturghie, conferinţă.
Duminica, 3 aprilie
9.00 - Sfânta Liturghie cu predică şi binecuvântarea finală.
10.30 - Sfânta Liturghie cu predică şi binecuvântarea finală.
12.00 – Binecuvântarea finală a predicatorului la sfârşitul Sfintei Liturghii.