La Roma a avut loc adunarea plenară a membrilor celor peste 160 de organizații „Caritas” răspândite în întreaga lume și care fac parte din marea structură de coordonare numită „Caritas Internationalis”. De asemenea, participanții au fost chemați să aleagă un nou președinte, un nou secretar general și un nou trezorier. Reprezentanții Republicii Moldova la evenimentul internațional de la Roma au fost Pr. dr. Petru Ciobanu, președintele „Caritas Moldova”, și Edward Lucaci, directorul fundației.
În cadrul lucrărilor a avut loc și o întâlnire cu Papa Francisc, care, în discursul său în fața adunării, a cerut un angajament mai mare al „Caritas Internationalis” și al tuturor organizațiilor „Caritas” din lume.
„Caritatea ne face să fim”, a spus Papa Francisc, „ne face să deschidem ochii, să lărgim privirea, ne permite să recunoaştem în cel străin pe care-l întâlnim pe drumul nostru faţa unui frate, cu un nume, o istorie, o dramă la care nu putem să rămânem indiferenţi. Caritatea este răbdătoare, scrie Paul, şi răbdarea este capacitatea de a susţine încercările neaşteptate, trudele zilnice, fără a pierde bucuria şi încrederea în Dumnezeu. A trăi caritatea înseamnă a fi mărinimoşi, binevoitori, recunoscând, de exemplu, că pentru a lucra împreună, în mod constructiv, înainte de toate trebuie dat spaţiu celuilalt”.
Papa a încredințat membrilor tuturor Caritas-urilor din lume „trei” mandate precise.
Primul este acela de a fi „discipoli misionari, cooperând în semănatul Bisericii universale, vestind evanghelia cu faptele bune”, amintind necesitatea unui "constant şi continuu proces de convertire misionară”.
Al doilea mandat este de a „însoți Bisericile locale în angajarea lor efectivă la caritatea pastorală”. Papa Francisc a indicat „grija de a forma persoane competente, în măsură să ducă mesajul Bisericii în viaţa politică şi socială”. De asemenea, a subliniat că „provocarea unui laicat conştient şi matur este mai actuală ca oricând, pentru că prezenţa lor se extinde în toate acele domenii care ating direct viaţa săracilor”.
Cel de-al treilea mandat este cel al unității. Papa Francisc a evidențiat existența diversității din cadrul „Caritas Internationalis”, dar aceasta să fie o bogăție și „pluralitatea ca o resursă”. Prin urmare, a făcut apel la competiție „în a vă stima reciproc, lăsând ca toate conflictele să ducă la confruntare, la creştere şi nu la dezbinare”.
„Caritas Moldova” a simțit foarte mult importanța de a fi prezentă la acest eveniment internațional, care marchează istoria tuturor „Caritas”-urilor Bisericii. Nu trebuie să uităm că în acest moment „Caritas Moldova”, grație angajamentului celor care îl conduc și lucrează acolo, desfășoară proiecte de mare atenție față de cei mai nevoiași. În cadrul vizitei pastorale pe care episcopul Anton Coșa a efectuat-o recent la „Caritas Moldova”, a reieșit clar acest angajament, astfel încât mandatele Papei vor fi pentru fundație un stimul pentru un angajament mai mare în favoarea evanghelizării și a misiunii Bisericii.
C. L.