După zece zile de la alegerea sa ca Papă, şi afirmarea priorităţii care trebuie acordată slujirii săracilor, una dintre cantinele sociale din Dieceza de Chişinău, aflată în grija Fundaţiei ”Regina Pacis” a primit numele Papei Francisc. Evenimentul a avut loc în inima Chişinăului, în prezenţa a numeroşi bătrâni şi săraci, care în fiecare zi găsesc în acest loc un motiv de speranţă în ziua de mâine.

 

”Papa Francisc – a ţinut să sublineze Preasfinţitul Anton cu această ocazie – în ziua alegerii sale ca Papă, ne-a spus că nu trebuie să-i uităm pe săraci, iată de ce am dorit să dedicăm activitatea acestei cantine sociale misiunii sale petrine, pentru a vă spune fiecăruia dintre voi, cât vă iubeşte Papa şi Biserica catolică”.

A urmat o celebrare simplă, prezidată de Episcopul de Chişinău, în prezenţa colaboratorilor săi Mons. Benone Farcaş şi Mons. Cesare Lodeserto, dar şi a Excelenţei Sale Enrico Nunziata, Ambasadorul Italiei la Chişinău.

Sf. Părinte Papa, a trimis o Binecuvântare Apostolică cu ocazia acestui eveniment, fapt care i-a mişcat pe cei prezenţi, în majoritate de confesiune ortodoxă. Trebuie reamintit în acest context implicarea constantă a Bisericii Catolice în proiectele de asistenţă socială, medicale, educaţionale sau de primă necesitate în viaţa R. Moldova, considerată a fi o ţară cu multiple probleme social-economice în aria europeană.

mons. Cesare Lodeserto