După o perioadă de 12 zile de sede vacante, după renunţarea lui Benedict XVI la scaunul petrin, miercuri seara, 13 martie după al cincilea scrutin, cardinalii electori reuniţi în Conclav, l-au ales ca Succesor al Sfântului Petru pe Cardinalul Jorge Mario Bergoglio, Arhiepiscop de Buenos Aires, care şi-a luat numele de Papa Francisc.
 
 
 
 
De precizat un aspect: Bergoglio nu se număra printre favoriţii desemnaţi de canalele media în cursa pentru Sfântul Scaun, însă, la Conclavul din 2005, el a ocupat al doilea loc ca număr de voturi, fiind depăşit de Joseph Ratzinger, care a devenit Papa Benedict al XVI-lea.
 
 
 
 
Primul Papă de origine sud-americană, Jorge Mario Bergoglio a ieşit la balconul Catedralei Sf. Petru în faţa unei mulţimi entuziaste, şi a reuşit să-i impresioneze prin simplitatea gesturilor şi profunzimea cuvintelor.
 
 
 
 
„Să ne rugăm unii pentru celălalţi. Vă doresc ca această călătorie pe care o începem în această seară să fie binecuvântată. Salut acest oraş minunat”. „Vă mulţumesc pentru primirea călduroasă. Aş vrea să ne rugăm pentru Benedict al XVI-lea cel emerit, fie ca Dumnezeu să-l binecuvânteze.” Aş vrea să vă ofer binecuvântarea mea, dar aş vrea mai întâi să vă rugaţi lui Dumnezeu pentru mine, să-i cereţi să mă binecuvânteze” . „Vă mulţumesc pentru primirea călduroasă. Aş vrea să ne rugăm pentru Benedict al XVI-lea cel emerit, fie ca Dumnezeu să-l binecuvânteze.”
 
 
 
 
Sunt doar câteva din cuvintele care i-a umplut de emoţie pe cei din piaţă dar şi pe noi cei din faţa ecranelor. Invitaţia la rugăciune pentru fostul papă Benedict, şi cele câteva secunde când s-a înclinat pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu şi a Poporului încredinţat spre păstorire, dar şi semnificaţia numelui ales ca papă (Francisc) sau viaţa sa trăită în solidaritate profundă cu cei mai săraci şi dispreţuiţi, au fost în această seară semne că Biserica lui Cristos va avea un cârmaci vrednic şi hotărât să o conducă la ape liniştite din istoria mântuirii.
 
 
 
 
Vivat Papa Franciscus!
 
 
 
 
*******
 
 
 
 
Câteva repere biografice!
 
 
 
 
Papa Francisc (lat. Franciscus, n. Jorge Mario Bergoglio, 17 decembrie 1936, Buenos Aires) este actualul papă al Bisericii Catolice, al 266-a suveran al Vaticanului, ales la 13 martie 2013 de către Conclavul cardinalilor. Membru al Societăţii lui Isus începând cu 1958, din 1998 a fost cardinal şi arhiepiscop de Buenos Aires. Este primul papă ne-european după Grigorie al III-lea(731-741) (dar născut din părinţi emigranţi italieni), primul papă originar de pe continentul american şi primul papă iezuit.
 
 
 
 
Jorge Mario Bergoglio s-a născut în Buenos Aires într-o familie de emigranţi italieni, fiind unul dintre cei cinci copii ai unui muncitor de cale ferată italian. A studiat chimia la Buenos Aires, apoi a urmat cursurile seminarul din Villa Devoto (Buenos Aires). La 11 martie 1958 a devenit novice în Ordinul iezuit. A revenit în Argentina, obţinând licenţa în filosofie la Colegio Máximo San José din San Miguel (Buenos Aires), apoi a predat literatură şi psihologie la Colegio de la Inmaculada din Santa Fe şi la Colegio del Salvador din Buenos Aires. Pr. Jorge Bergoglio i-a succedat Cardinalului Quarracino în 28 februarie 1998, ca Arhiepiscop de Buenos Aires. A fost totodată numit Ordinarius pentru Catolicii Răsăriteni din Argentina, care nu aveau propriul lor prelat. Papa Ioan Paul al II-lea, în Consistoriul din 21 februarie 2001, din Vatican, l-a ridicat pe Arhiepiscopul Bergoglio la demnitatea de Cardinal. A fost numit Cardinal-Preot de Sf. Robert Bellarmino.
 
 
 
 
La Conclavul din 2005 Bergoglio a obţinut în conformitate cu informaţiile din presă - care se bazează pe declaraţiile anonime ale unui cardinal - zece voturi în primul tur de scrutin, 35 în al doilea şi 40 în al treilea. Papa Francisc I a fost ales la Conclavul din 2013 cu 77 de voturi din 115. (spicuiri din Wikipedia)