La data de 29 iunie, în comunitatea din Petropavlovca a avut loc sărbătoarea hramului închinat sfinţilor Petru şi Paul.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de Mons. Farcaş Benone, care după ce a prezentat mesajul de salut şi binecuvântarea Episcopului Anton Coşa, în timpul predicii i-a îmbogăţit pe toţi spiritual, prezentând totodată viaţa şi activitatea celor doi mari sfinţi Bisericii, Petru şi Paul. Au participat preoţi în număr de opt şi pelerini din Decanatul de Nord.
La sfârşitul sfintei Liturghii a avut loc şi un mic spectacol susţinut de copiii comuniţii din Petropavlovca. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru sărbătoarea care a avut loc şi îi cerem ca prin mijlocirea acestor doi mari sfinţi, să reverse din belşug binecuvântarea sa asupra comunităţii din Petropavlovca.
Pr. Daniel Medves