Parohia „Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului din Stârcea și-a sărbătorit astăzi, 7 octombrie 2021, patronul ceresc.
 
Sfânta Liturghie a fost prezidată de episcopul de Chișinău, care, în cuvântul de introducere, a explicat importanța sfântului Rozariu, nu numai ca o rugăciune plăcută lui Dumnezeu, ci și ca model pentru o viață creștină.
 
La sărbătoare au participat unii preoți, precum și călugărițele comunității Glodeni.
 
În cadrul predicii, care a fost rostită parohul Parohiei de Râșcani, Pr. Grigori Czubak, sfântul Rozariu a fost prezentat ca unul dintre cele mai profunde și semnificative momente de devoțiune față de Fecioara Maria.
 
Episcopul, salutând credincioșii la sfârșitul Liturghiei, a reamintit despre importanța de a nu abandona pe nimeni în cadrul comunității și le-a transmis un gând bun și celor care din diferite motive nu au putut participa la sărbătoare. Episcopul a amintit astfel despre importanța de a ajunge dincolo de zidurile parohiei, pentru a-i implica pe toți cei care fac parte din Biserica lui Dumnezeu. La sfârșitul liturghiei, parohul comunității, Pr. Stanislav Obreja a mulțumit episcopului pentru prezența sa și a reamintit importanța faptului că parohia trăiește întotdeauna aceste momente în deplină comuniune și fraternitate.
 
După liturghie, episcopul a mers la casa călugărițelor pentru a sărbători împlinirea vârstei de 50 de ani de către Sr. Tereza Pârțac.
 
Emoționată, Sr. Tereza a primit cu bucurie vizita surpriză a episcopului și a menționat că își sărbătorește ziua de naștere în aceeași zi în care se naște strănepoata ei.

C. L.

Link galerie foto