Sâmbătă, 5 septembrie a avut loc celebrarea hramului «Nașterea Sfintei Fecioare Maria» din Grigorăuca, comunitate catolică care se află în Decanatul de Nord al Diecezei, raionul Sângerei. Sfanta Liturghie a început la ora 12.00 și a fost prezidată de episcopul Diecezei, mons. Anton Cosa.

 

Au participat preotii: Pr. Stefan Socaciu, Pr. Jacec Puc, Pr. Mihai Bălan, Pr. Sebastian Diac, Pr. Diacon Edgar Vulpe  si Pr. Dimitrie Zelinski, care în predica sa a scos în evidență rolul pe care l-a avut și-l are Prea Sfânta  Fecioară Maria în viata  Bisericii.

La începutul Sfintei Liturghii, în cuvântul de salut, Preasfințitul Anton  ne-a îndemnat pe toți la o rugăciune mai ferventă și în mod deosebit,  a cerut intercesiunea și ocrotirea Sfintei Fecioare Maria pentru toți refugiații din Asia Mică și Nordul Africii care trec prin grele încercări în pelerinajul lor spre libertate.

 

 

Credincioșii parohiei, ca în fiecare an, s-au implicat cu multă dăruire pentru organizarea unei sărbători de neuitat, corul fiind ca de obicei la înăltime prin frumusețea și diversitatea repertoriului interpretat în cadrul Sfinte Liturghii.

După Sfânta Liturghie sărbătoarea a continutat printr-un moment fratern la  restaurantul din localitate. Multumim lui Dumnezeu pentru toate darurile primite cu ocazia acestei solemnități și tot El să ne binecuvânteze prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria.

Pr. Daniel Medveș