M-am bucurat când mi s-a spus: „Să mergem în casa Domnului!” (Ps 122,1) Cuvântul de ordine al zilei de 3 iunie 2016 a fost cel de „bucurie”, bucurie de a merge la casa Domnului, adică la Preasfânta Inimă a lui Isus, locuință sfântă a lui Dumnezeu (Litania Preasfintei Inimi a lui Isus), întrucât în această zi de vineri, a doua după Duminica Rusaliilor, Biserica universală a celebrat solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus. Bucuria a fost cu atât mai mare pentru comunitatea catolică din comuna Stăuceni, mun. Chișinău, care, cu ocazia acestei solemnități, își serbează hramul.
Anul acesta, ca și în cei trecuți, sărbătoarea a fost precedată de trei zile de misiuni populare, ținute de Pr. Petru Ciobanu, având ca temă: „Inima lui Isus, izvor al milostivirii”, în care a explicat de ce Biserica sărbătorește anume inima lui Isus, cum manifestă această inimă milostivirea și ce răspuns suntem chemați noi, oamenii, să dăm acestei milostiviri.
Pregătiți astfel sufletește, la 3 iunie, începând cu ora 11.00, întreaga comunitate s-a adunat pentru a-și aduce prinosul de mulțumire către Preasfânta Inimă a lui Isus, care-și arată milostivirea prin faptul că rămâne cu noi în cuvântul proclamat la sfânta Liturghie, în Taina preasfântă a altarului și în sacramentul Reconcilierii. Liturghia a fost celebrată de păstorul Diecezei de Chișinău, Preasfințitul Anton Coșa.
Ajuns la biserica din Stăuceni, după tradiție, Preasfințitul a fost întâmpinat cu pâine și sare de parohul comunității, Pr. Roman Czajka, și de un grup de credincioși, după care a fost condus în sfântul lăcaș, unde, înainte de liturghie, s-a recules câteva clipe în rugăciune. Când a bătut ora 11.00, alături de cei șapte preoți prezenți, a început sfânta Liturghie. După semnul sfintei cruci, Pr. Roman l-a salutat pe episcop în numele întregii comunități, după care, PS Anton i-a urat părintelui „Bine au revenit!” după o absență de patru luni. După proclamarea lecturilor sfinte, tot Pr. Petru Ciobanu a fost cel care a adresat cuvântul de învățătură, în care a menționat că a avea inima noastră asemenea Inimii lui Isus înseamnă a fi milostivi. Și întrucât în aceeași solemnitate Biserica sărbătorește Ziua de rugăciune pentru sfințirea preoților, i-a îndemnat pe credincioși să fie una cu păstorul lor, spunând: „A avea un păstor bun înseamnă a fi o turmă bună”.
După sfânta Împărtășanie și rugăciunea de după, a urmat adorația preasfântului Sacrament, în timpul căreia a fost cântată Litania Preasfintei Inimi a lui Isus și invocate harurile cerești asupra Bisericii noastre locale și, în special, asupra comunității din Stăuceni. Și cum nu poate fi sărbătoare fără împărtășirea unei mese comune, bucuria zilei a fost completată de agapa frățească, în timpul căreia primarul comunei, dl Valentin Sitnic, i-a oferit Pr. Roman Czajka o diplomă de mulțumire pentru aportul adus la dezvoltarea comunității.
Pr. Petru Ciobanu