De multe ori ne întrebăm: „Cine sunt sfinții?” Răspunsul este că sunt oameni ca toți ceilalți, dar care au dus la desăvârșire în viața lor porunca lui Cristos de a-l iubi pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele lor ca pe ei înșiși. Unul dintre aceștia a fost sfântul Alois Scrosoppi, crezul căruia în viață a fost: „Caritate. Caritate. Salvați sufletele și salvați-le prin caritate”.
Chiar dacă în calendarul roman acest sfânt este comemorat la 3 aprilie, în virtutea tradiției, amintirea lui este celebrată la data de 5 octombrie, zi în care comunitatea catolică din sectorul Buiucani al capitalei își sărbătorește hramul. Totodată, în această zi Centrul Social-Pastoral își celebrează ziua de naștere, anul acesta împlinindu-se 13 ani din momentul deschiderii lui în favoarea celor mai puțin favorizați de soartă.
Sfânta Liturghie de hram din anul acesta a adunat în jurul altarului opt preoți, fiind prezidată de păstorul Diecezei de Chișinău, PS Anton Coșa. La începutul celebrării, parohul, Pr. Ștefan Socaciu, în introducere, a amintit despre importanța carității în viața fiecărui creștin, reliefând, în acest context, figura sfântului Alois Scrosoppi. Episcopul de Chișinău, la rândul său, a mulțumit personalului „Casei Providenței”, în special surorilor din Congregația Surorilor Providenței, pentru opera de caritate pe care o desfășoară în conformitate cu carisma fondatorului, felicitându-i pe toți cu cei 13 ani de activitate ai Centrului.
Lecturile biblice proclamate au scos și ele în evidența chemarea la a fi caritativi, Evanghelia, luată din evanghelistul Luca, aducând în fața ochilor figura bunului samaritean, care se apleacă cu iubire asupra celui căzut în mâinile tâlharului. La predică, Pr. Krzysztof Płonka, paroh de Ungheni, a menționat care a fost diferența dintre samariteanul milostiv și ceilalți doi protagoniști ai parabolei – preotul și levitul –, insistând asupra ocaziei care i s-a oferit primului de a veni în ajutorul celui năpăstuit. Drept urmare, i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să folosească fiecare ocazie de a face bine, punând în practică chemarea lui Cristos: „Mergi și fă și tu la fel”.
La sfârșitul sfintei Liturghii, Pr. Ștefan Socaciu le-a mulțumit episcopului și preoților prezenți pentru împărtășirea bucuriei de a-l lăuda pe Isus prin comemorarea sfântului Alois Scrosoppi, invitându-i pe toți, ca semn al continuării acestei împărtășiri, la agapa frățească ce a urmat. După binecuvântarea solemnă de la final cu relicva sfântului Alois Scrosoppi, fiecare credincios a avut posibilitatea să o venereze, manifestându-și astfel prețuirea față de opera lui, care continuă și în ziua de azi.
Pr. Petru Ciobanu