Miercuri, 5 octombrie, comunitatea catolică din sectorul Buiucani al capitalei țării noastre și-a sărbătorit patronul ceresc, pe sfântul Alois Scrosoppi, fondatorul Congregației Surorilor Providenței, trei dintre care activează în cadrul Centrului Social-Pastoral „Casa Providenței” de pe teritoriul parohiei.
Sfânta Liturghie, care a început la ora 10.30, a fost prezidată de Preasfințitul Anton Coșa, alături de care au concelebrat preoți din Decanatul de Centru și Nord. Cuvântul de învățătură fiind adresat de Pr. Stanislav Obreja, care a punctat principalele momente din viața acestui „campion al carității”. Credincioșilor comunității li s-au alăturat la sărbătoare credincioși veniți din celelalte parohii din Chișinău, precum și beneficiarii „Casei Providenței”.
Pr. diacon Edgar Vulpe