Vineri, 7 august 2020, comunitatea parohială din Rașcov își sărbătorește patronul spiritual, sfântul Caetan de Thiene. La fel ca și în cazul altor parohii, din cauza restricțiilor impuse în condițiile pandemiei, comunitatea din Rașcov nu s-a putut bucura de prezența Preasfințitului Anton și al oaspeților din străinătate. În pofida acestei situații, credincioșii și parohul comunității, Pr. Ruslan Pogrebnîi, au trait cu bucurie și credință momentul.
Preasfințitul Anton Coșa și-a exprimat apropierea sa spirituală față de părintele paroh și întreaga comunitate de credincioși din localitate, îndeosebi prin rugăciune, în calitate de îndrumător al întregii comunități ecleziale din Republica Moldova, și a transmis un cuvânt de speranță, îndemnând credincioșii să se roage pentru depășirea acestei perioade dificile și continuarea trăirii credinței cu o și mai mare încredere în iubirea și milostivirea Domnului. Episcopul apreciază inițiativele și acțiunile întreprinse de comunitate, îndeosebi pentru tineri, precum și cele legate de lucrările de întreținere a structurilor parohiale.
La fel ca și pentru fiecare parohie, hramul este un prilej de bucurie și rugăciune comună și un moment de întărire a comuniunii cu întreaga dieceză. În acest sens, în numele întregii dieceze, transmitem comunității din Rașcov urările noastre de bine, și îi dorim toată binecuvântarea lui Dumnezeu.
M. Ț.