Astăzi, 29 septembrie 2022, comunitatea parohială din Bălți s-a adunat pentru a celebra sărbătoarea „Sfinților Arhangheli Mihail, Gabriel și Rafael”, patronii cerești ai parohiei.
Parohul comunității, Pr. Jacek Puć l-a invitat pe episcopul Anton Coșa să prezideze sfânta Liturghie, alături de confrații săi preoți din decanat și din restul diecezei.
În același timp, parohul a chemat comunitatea să trăiască sărbătoarea liturgică în mod „sinodal”, continuând drumul comuniunii bazate pe ascultare și rugăciune.
Acesta a fost și punctul central al predicii din timpul sfintei Liturghii, rostite de Mons. Cesare Lodeserto, care a reamintit conceptul de întâlnire ca moment important în viața fiecărei comunități, pentru că în cadrul întâlnirii este trăit dialogul, împărtășirea mesei euharistice și, de asemenea, planificarea pastorală. Predica a avut ca referință evanghelia propusă în timpul liturghiei, care relatează întâlnirea lui Isus cu Natanael.
Sărbătorile parohiale sunt întotdeauna un moment de întâlnire și de bucurie pentru comunități, la care episcopul încearcă să fie întotdeauna prezent, să-i asculte pe credincioși, să le ofere cuvântul său, să se facă prezent în diferite moduri.