Papa Francisc a spălat, pentru prima dată, picioarele a 12 femei dintr-o închisoare din Roma, în timpul Liturghiei Cinei Domnului.
 
În pofida oboselii de a celebra într-un scaun cu rotile, Papa a dorit să îndeplinească gestul liturgic de a spăla și săruta picioarele a 12 femei dintr-o închisoare, cu iubire, așa cum „ne-a învățat Isus”.
 
În timpul predicii sale, Papa a amintit că „Isus, prin gestul spălării picioarelor se umilește și cu acest gest ne spune ceea ce mai spusese: nu am venit să fiu slujit, ci să slujesc. El ne învață calea slujirii”.
 
Apoi a amintit episodul trist al trădării lui Iuda „care nu este capabil să ducă mai departe iubirea”, iar apoi „banii, egoismul, îl conduc la acest lucru urât”, chiar dacă „Isus iartă totul, iartă întotdeauna. Dar el cere ca noi să cerem iertare”.
 
„Isus iartă întotdeauna, numai că noi obosim să cerem iertare. De aceea, astăzi îi cerem Domnului harul de a nu obosi. Întotdeauna cu toții avem mici eșecuri, mari eșecuri, fiecare are propria istorie, dar Domnul ne așteaptă mereu cu brațele deschise și nu obosește niciodată să ierte”.
 
Înainte de a spăla picioarele femeilor, el a amintit că este „același lucru pe care l-a făcut Isus. Spălarea picioarelor este un gest care ne atrage atenția asupra vocației de slujire și îi cerem Domnului să ne facă pe toți să creștem în vocația de slujire”.
 
Femeile au început a plânge în timp ce Papa le-a spălat, uscat și sărutat picioarele, oferindu-i fiecăreia un zâmbet.

C. L.