„Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă!”

Acest cânt îngeresc a răsunat în noaptea Naşterii Mântuitorului şi în bisericile Diecezei de Chişinău. Credincioşii, adunaţi în jurul Pruncului, au venit să se bucure de venirea lui în lume, încheind astfel perioada de aşteptare din timpul Adventului. Anul acesta, păstorul Diecezei de Chişinău, PS Anton Coşa, a adus vestea naşterii lui Isus în comunitatea din Stăuceni, unde a celebrat Liturghia solemnă începând cu ora 23.00. Alături de Preasfinţia Sa au fost prezenţi parohul comunităţii, părintele Roman Cejka SVD, şi colaboratorul acestuia, părintele Vivian Furtado SVD. La începutul sfintei Liturghii, episcopul de Chişinău, aşezându-l pe Pruncul Isus în ieslea pregătită în biserica parohială, s-a rugat ca binecuvântarea Nou-născutului să coboare şi asupra credincioşilor din Stăuceni.

După proclamarea cuvântului lui Dumnezeu care vestea marea bucurie a naşterii lui Isus, a urmat cuvântul de învăţătură ţinut de pr. diacon Petru Ciobanu, care a explicat adevărata semnificaţie a sărbătorii Crăciului, arătând că naşterea lui Isus este începutul marelui mister al lui Cristos, mort şi înviat, şi îndemnându-i pe credincioşi să regăsească adevăratul spirit al sărbătorii – prezenţa lui Cristos în mijlocul nostru, prezenţă care trebuie împărtăşită şi altora. La finalul Liturghiei, PS Anton Coşa a menţionat că se bucură să fie alături de comunitatea catolică din Stăuceni, îndemnându-i pe cei prezenţi să fie asemenea Pruncului, asemenea copiilor, care au participat activ la celebrarea naşterii lui Isus.

Un cuvânt de mulţumire pentru prezenţa episcopului în mijlocul credincioşilor din Stăuceni l-a adus, la sfârşit, parohul Roman Cejka. După binecuvântarea solemnă de la sfârşitul Liturghiei, a urmat un moment de comuniune cu participanţii la Liturghie în sala mare a Centrului Social din localitate, unde, conform tradiţiei, fiecare credincios a împărţit cu ceilalţi câte o bucăţică din oplatki, ca semn al bucuriei naşterii lui Isus în mijlocul nostru.