Pe 17 mai a avut loc inaugurarea copilăriei misionare în filiala din Petropavlovca a Parohiei „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” din Grigorăuca. În cadrul sfintei Liturghii au fost prezenți în jur de 35- 40 de copii de diferite confesiuni care cu bucurie s-au rugat cu intenția, mai întâi pentru copiii nevoiași din Moldova, apoi în mod special pentru copiii din Ucraina și din Siria, care au avut de suferit de pe urma războiului. La predică a fost explicat motto-ul lunii misionare din octombrie „Botezați și trimiși”, iar la sfârșitul Liturghiei a fost rostită rugăciunea misionară a papei Francisc. Toți copiii au promis că în fiecare zi se vor ruga cel puțin o data rugăciunea Tatăl Nostru pentru copiii nevoiași din Moldova, Ucraina, Siria și din lumea întreagă.
Opera Misionară Pontificală Pentru Propagarea Credinței este una dintre cele patru Opere Misionare Pontificale. Motivul convocării unei Luni misionare extraordinare în octombrie 2019 se concretizează în trezirea unei tot mai vii conştiinţe misionare în rândul popoarelor şi însufleţirea, cu spirit misionar, a vieţii şi a pastoraţiei.
Pr. Daniel Medveș