Lucruri mari a făcut Domnul pentru noi şi suntem plini de bucurie (Ps 125,3).

Iubiți frați și surori! Acesta este versetul psalmului pe care l-am cântat în timpul liturghiei, iar eu l-am repetat pentru a ne face să înțelegem mai bine semnificația acestei zile de sărbătoare care încheie Anul jubiliar și care reprezintă o sinteză a drumului în acest timp de har pe care l-am parcurs, amintindu-ne de primii 25 de ani ai Bisericii noastre.

Îi mulțumesc Domnului și pentru că Excelența Voastră, nunțiu apostolic în Moldova și reprezentant al Sfântului Părinte, sunteți cel care închide acest drum, prezidând Liturghia, după ce ați fost alături de noi și cu ocazia altor evenimente, printre care și recenta vizită a secretatului de Stat, cardinalul Pietro Parolin.

Aceasta este o liturghie de mulțumire, pentru că trebuie să-i aducem laudă lui Dumnezeu, care a voit această Biserică, a pregătit-o în cursul istoriei acestui pământ și a făcut-o tot mai vizibilă în cei 25 de ani trecuți. Într-adevăr, cuvântul sacru ne cere să-l lăudăm pe Dumnezeu pentru lucrările înfăptuite în mijlocul nostru, să conștientizăm ceea ce am fost odată și ceea ce suntem astăzi ca Biserică, și, în sfârșit, să înțelegem la ce suntem chemați ca credincioși și care este modelul de Biserică pe care trebuie să-l realizăm.

Cuvintele profetului Ieremia ne invită, iubiți credincioși, să strigăm de bucurie..., să chiuim de veselie (cf. Ier 31,7), pentru că Dumnezeu ne-a chemat să fim o comunitate bisericească și care se lasă cuprinsă în brațele sale iubitoare. În prima lectură, profetul Ieremia relatează întoarcerea plină de bucurie a exilaților în patrie și acest fragment ne amintește și nouă de drumul parcurs în acești ani pentru a ajunge să fim o comunitate vie de credincioși, datorită inițiativei gratuite a lui Dumnezeu, care ne-a chemat să fim poporul lui pe acest pământ.

Profetul Ieremia spune: Ei vin plângând și rugându-se; îi conduc să meargă la torente de apă, pe un drum drept pe care nu se vor poticni, pentru că eu voi fi un tată pentru Israel (Ier 31,9). Dumnezeu și-a împlinit promisiunea și față de ei și față de noi, care odată ne aflam în strâmtorare, iar acum suntem în bucurie; odată eram sclavi, iar acum suntem liberi, dar mai ales suntem Biserică.

Și mai plină de lumină e pagina evanghelică, în care, mai mult decât relatarea unei minuni, este prezentat un drum de credință exemplară. Nu în zadar pentru evanghelistul Marcu orbul vindecat este „modelul” de ucenic, care, după ce a fost dezbrăcat de hainele „omului vechi”, experimentează scufundarea baptismală coborând în întunericul apelor și ieșind din ele la lumină, pentru a putea vedea cu claritate și a merge în noutatea vieții.

Ca și orbul Bartimeu, și noi, aici și acum, suntem chemați să trecem de la o poziție statică la una dinamică, de la un trecut modest la un timp de credință autentică. Cei 25 de ani ai istoriei noastre ne spun clar că a venit timpul să depășim perioada de credință anonimă și formală. În schimb, este necesară o credință fundamentată pe aprofundarea cuvântului lui Dumnezeu, pe alegerea lui Cristos și pe convingeri personale. O credință îmbrățișată conștient și nu primită pasiv ca moștenire din trecut.

Anul jubiliar a văzut Biserica noastră în sărbătoare, dar mai ales a fost un timp de reflecție și maturizare, și acest fapt ni l-a amintit și cardinalul Parolin, evidențiind faptul că Jubileul nu este un punct de sosire, ci un timp al noilor alegeri, pentru a continua drumul eclezial cu mai mult entuziasm și responsabilitate. Eu, ca păstor al acestei comunități am responsabilitatea de a vă cere să faceți alegeri și mai convingătoare, pentru că drumul care urmează va cere și mai multă implicare.

Să pornim de la urmarea lui Cristos, care este mesajul evangelic al acestei duminici, pentru că înțelegerea totală a urmării lui Cristos nu se obține prin intermediul unei învățări teoretice, ci prin implicarea practică, mergând alături de el pe drumul slujirii și al gratuității, de-a lungul drumurilor noastre, unde suntem chemați noi toți, în diversitatea vocațiilor, pentru a fi martorii lui Cristos.

Aceasta este noutatea jubiliară, adică nu mai suntem în condiția orbului Bartimeu care trebuie să ceară o minune; el este orb și are nevoie de lumină, îl caută pe Isus și-i așteaptă trecerea. Noi suntem deja în condiția de a-l urma, pentru că am obținut minunea harului, bisericile noastre sunt deschise și libere, cuvântul lui Dumnezeu este vestit tuturor, motiv pentru care trebuie doar să-l urmăm pe Isus Cristos.

Să ascultăm încă o dată ultimul verset din Evanghelie, pentru a înțelege condiția noastră actuală: Atunci Isus i-a zis: „Mergi, credința ta te-a mântuit!” Îndată și-a recăpătat vederea și îl urma pe cale (Mc 10,52). Acesta este proiectul care ne așteaptă: acum putem să vedem și să-l urmăm pe Isus pe calea pe care ne-a pregătit-o, cu o profundă atitudine de credință.

Întâi de toate, trebuie să ne trăim credința, care nu poate fi asemenea unei comori prețioase ținute sub cheie și păstrată numai pentru sine. Ea trebuie împărtășită și celebrată, într-o comunitate de credință, cum este Biserica sau parohia și de aceea nu poate fi doar un act personal; este mereu un act comunitar: credința fiecăruia dintre noi este credința Bisericii, Cristos este în centrul credinței noastre, pe el îl celebrăm, îl vestim și îl mărturisim împreună cu Biserica. Această credință a noastră nu se oprește în fața dificultăților și obstacolelor, ci se folosește de ele pentru a oferi într-un nou mod mântuirea care a ajuns la noi și aceasta este noua evanghelizare, care implică și mai mult drumul comunității noastre ecleziale.

Mesajul acestei celebrări este acesta: Să-l lăudăm pe Dumnezeu pentru lucrările minunate pe care le-a făcut pentru noi, și să ne continuăm drumul nostru cu un elan și mai mare, ce naște din credința fortificată, atât pe plan personal, cât și pe cel comunitar.

Este bine de amintit și lucrările lui Dumnezeu care sunt vizibile în fața ochilor oamenilor, pentru că Dumnezeu însuși s-a făcut vizibil, s-a arătat mai ales prin intermediul acestei Biserici particulare care există aici și care activează în mijlocul acestui popor.

În 25 de ani de prezență, Providența Divină, ocrotitoarea acestei catedrale care ne primește mereu cu drag, a permis nașterea a 20 de parohii, prezența a numeroși preoți, călugări și călugărițe, provenind din diferite Biserici surori, apariția a multor laici maturi, care astăzi îndeplinesc diverse slujiri, a văzut și primele roade preoțești născute în sânul acestei comunități.

Să amintim și operele sociale și de asistență, care fac ca această Biserică să fie prezentă în mod concret la periferiile teritoriale și existențiale și astfel să se îngrijească de cei mai slabi, de cei săraci, de femei, bătrâni și copii, deținuți și suferinzi. Astăzi avem și unele mișcări ecleziale, care sunt manifestarea Duhului în varietatea carismelor sale.

Gândul ne duce la începuturi, iar amintirile, chiar dacă încă vii în inimile celor care au trăit acele timpuri, se pierd în fața viziunii uimitoare a ceea ce suntem astăzi sau, mai curând, a ceea ce Dumnezeu a dorit să înfăptuiască spre binele acestui popor.

Suntem o Biserică pe cale, conștientă de greutăți și responsabilități, dar și plină de voința de a răspunde la darurile lui Dumnezeu și de a face să răsune în ea și în afara ei prospețimea evangheliei. Redau îndemnul cunoscut din Scrisoarea către Evrei, care ne invită nu doar să mergem, ci chiar de-a dreptul Să alergăm cu perseverență în lupta care ne stă înainte, cu ochii ațintiți la Isus, începutul și desăvârșirea credinței (Evr 12,1-2).

Această Liturghie ne oferă viziunea extraordinară a orizontului care ne așteaptă, a viitorului acestei Biserici care nu este aceea a trecutului, ci va fi în întregime nouă. Să ne lăsăm provocați de acest orizont de evanghelizare, în care noi suntem o parte mică a poporului lui Dumnezeu, umil, fericit, dezinteresat, gratuit, deschis voinței lui Dumnezeu, semn al iubirii sale milostive, pentru a trăi zi de zi implicarea noastră ca credincioși în secerișul lui Dumnezeu, care este lumea.

Ție, Fecioară, Maică a Bunului Sfat, încă o dată încredințez această comunitate de credincioși, speranțele și bucuriile ei, viitorul și neliniștile, pentru ca privirea ta iubitoare să ne țină mereu uniți în Cenacolul Rusaliilor și să fim hrăniți de darurile Duhului Sfânt, și astfel să se împlinească voința lui Dumnezeu, tatăl nostru. Amin

Mihail Țurcanu