Duminică, 15 septembrie, Preasfințitul Anton Coșa a prezidat sfânta liturghie în cadrul căreia Pr. Sergio Bergamin a fost prezentat în calitate de paroh al Parohiei „Sfânta Fecioară Maria, Ajutorul Creștinilor” din Chișinău. După plecarea Pr. Tiziano Baracco, care a condus parohia timp de un an, aceasta a fost preluată de Pr. Sergio, care a activat anterior la Chișinău ca superior al comunității saleziene. După câțiva ani de slujire în Constanța, România, Pr. Sergio s-a întors la Chișinău, spre marea bucurie a tuturor celor care deja l-au cunoscut și apreciat. El va fi, de asemenea, responsabil al Oratoriului pentru tineri.
Comunitatea Parohiei „Sfânta Fecioară Maria, Ajutorul Creștinilor” este una dintre cele trei parohii din Chișinău, alături de Parohia „Providența Divină” din centrul orașului și Parohia „Sfântul Alois Scosoppi” din sectorul Buiucani.
Pr. Sergio Bergamin este la prima experiență în calitate de paroh, dar, cu siguranță, date fiind calitățile sale, va putea lucra în continuitate cu cei trei predecesori ai săi, fiecare dintre ei lăsând o amprentă în inima comunității.